Gabriela Ruse (România, 188 WTA) a fost lovită de ghinion, accidentându-se duminică, în timpul unuia dintre cele mai importante meciuri ale carierei: finala turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca.
Gabriela Ruse a început ca din tun meciul pentru trofeul de la Cluj-Napoca și a condus-o cu 3-0 pe Tamara Korpatsch (Germania, 105 WTA), dar o accidentare a împiedicat-o pe româncă să se lupte de la egal la egal cu nemțoaica. Ruse a luptat eroic până la final, pierzând însă cu scorul de 3-6, 4-6.
După ce Gabriela Ruse s-a accidentat la picior, Tamara Korpatsch a reușit o serie incredibilă și a câștigat setul ianugural cu 6-3. Problemele româncei de la gamba stângă s-au agravat, iar Korpatsch a reușit break-ul repede în actul al doilea.
În game-ul al treilea din setul secund, Ruse nu a mai putut nici măcar să servească! Gabi a încercat să execute serviciul pe sub mână, având șanse tot mai mici de a câștiga schimburile de mingi.
Ținând cont că a fost susținută de mii de oameni în BT Arena din Cluj, Gabriela Ruse a refuzat să se retragă, solicitând de mai multe ori intervenția medicului.
Gabi Ruse a ajuns în finala de la Cluj-Napoca după ce a făcut instrucție cu a patra favorită a competiției, Rebeka Masarova (Spania), scor 6-1, 6-4.
„Mi-am dorit din tot sufletul să joc pe o astfel de arenă. De când eram mică mi-am imaginat astfel de meciuri. N-am știut cum să-mi manifest fericirea. Am pupat pământul pentru că sunt acasă. Au fost niște sentimente și trăiri pe care nu le-am mai avut niciodată. Nu am mai câștigat până acum atât de multe meciuri acasă, și e un sentiment extraordinar.
Am simțit că a jucat România astăzi pe teren, nu Gabriela Ruse. Dedic această victorie în primul rând publicului, și în al doilea rând părinților mei, care vor veni mâine la meci” a spus Gabi Ruse, după semifinala cu Rebeka Masarova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER