Eugenie Bouchard, jucătoarea de tenis din Canada, considerată una dintre cele mai frumoase sportive ale lumii, și-a uluit urmăritorii cu o nouă apariție spectaculoasă.
Canadianca în vârstă de 29 de ani a participat la un eveniment organizat în Statele Unite ale Americii, la Miami, și a imortalizat momentul prin niște fotografii publicate pe Instagram.
Apariția incendiară a lui Eugenie Bouchard i-a uluit pe urmăritorii ei din mediul online, care i-au invadat pagina de Instagram și au asaltat-o cu complimente.
„Genie, ești de-a dreptul ridicolă”, „Frumusețe pe dinăuntru și pe dinafară”, „Arăți uimitor. Ador cum vine rochia aceea pe tine” sau „Superbă” au fost doar câteva dintre comentariile fanilor.
View this post on Instagram A post shared by Genie Bouchard (@geniebouchard)
A post shared by Genie Bouchard (@geniebouchard)
Considerată în trecut una dintre cele mai talentate jucătoare din lume și ajunsă chiar pe locul 5 WTA în 2014, Genie Bouchard a suferit o cădere inexplicabilă, iar acum se clasează tocmai pe poziția 215.
În urmă cu aproape un deceniu, canadianca o întâlnea pe Simona Halep în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, iar Bouchard a rememorat anul trecut cum a decurs acel meci.
„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei mele, evident. M-am simțit foarte bine, dar lucrul pe care îl țin minte e că, la finalul partidei, am avut minge de meci.
Nu știu dacă vă amintiți, dar Simona urma să servească, iar un spectator din tribune a început să țipe. Eu mi-am pierdut concentrarea, am ridicat mâna, dar Simona nu s-a oprit din a servi. A fost chiar la minge de meci. Simona a câștigat punctul, am pierdut și game-ul, și am rămas tare stresată, pentru că pierdusem mingea de meci. După care, mă bucur că am revenit și am servit pentru a mă califica în finală”, a spus Eugenie Bouchard, la Cluj-Napoca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER