Sorin Cârțu l-a făcut praf încă o dată pe Jasmin Kurtic, slovenul cu mare experiență în Serie A adus să fie vedetă la Universitatea Craiova, dar momentan fără succes.
Fostul mare atacant al formației din Bănie a analizat cel mai recent meci de campionat al clubului patronat de Mihai Rotaru, înfrângerea cu Petrolul, 1-3.
Cârțu l-a scos vinovat pe Kurtic pentru al doilea gol încasat de Universitatea Craiova și a profitat de ocazie pentru a critica din nou nivelul la care se află internaționalul sloven.
„Uitați-vă la golul doi dacă este posibil așa ceva. Cum tu, fundaș central, în momentul în care Petrolul are o acțiune pozițională în jumătatea lor de teren, se pregătesc pentru o dezvoltare și tu îl ataci pe-ăla. N-ai nicio linie cu Screciu, când tu trebuia la faza respectivă să aștepți în zona ta.
Cine te pune pe tine ca fundaș central, tu Silva, să ataci în zona aia? Peste mijlocaș. Dacă e cineva care să iasă la jucătorul respectiv e Kurtic, sau cineva din mijloc. Că nu putea s-o facă s-a văzut de când a venit. Și o să stea și mai mult Kurtic aici și o să vadă că tot atâta poate să joace.
Pentru că v-ați gândit într-un fel că e răutăcios când i-am zis eu Celibidache și așa mai departe, dar așa este.
Nu aleargă și nu că nu vrea. Nu poate. Asta este. După mine are și niște kilograme în plus. Ori pe o situație de-asta în care noi am avut un jucător la mijlocul terenului și ca strategie, o echipă fără agresivitate, total neagresivă în jocul de posesie pe care îl practica la un moment dat Petrolul.
Atâta timp cât tu nu ai agresivitate în interceptarea adversarului, n-ai agresivitate în momentul în care ataci în sistemul ăsta 4-3-3. Noi când am citit formația ni s-a părut că echipa care este pe bancă sunt mai buni decât cei care sunt în teren”, a declarat Sorin Cârțu, conform Fanatik.
Sorin Cârțu îl distrugea pe Jasmin Kurtic la începutul lunii septembrie, după eșecul drastic suferit de Universitatea Craiova împotriva celor de la FCSB în Ghencea, scor 0-3.
„Băiatul ăsta de trei etape am impresia că ne ia la mișto. Fără niciun fel de exagerare. Este o dezamăgire totală. M-am uitat și l-am urmărit în joc, am zis că poate m-am înșelat în primele două etape.
El este doar cu mâinile pe sus, zici că e Sile Dinicu, Celidibache, să dirijeze. El nu are un sprint în partida asta cu FCSB. Are omul un CV extraordinar, dar pe noi ne interesează prezentul.
Eu am impresia că se consideră foarte prețios și ne tratează superficial. Și partidele, și cu cine joacă, și campionatul. Ce campionat e ăsta? Joc din vârfuri. Nu spune nimic.
Când intri în teren joacă numărul sau poziția pe care te-a pus antrenorul, nu numele tău. Trebuie tras un semnal de alarmă în ce privește băiatul ăsta, că ăsta e doar la număr. Noi jucăm mereu minus 1.
S-a băgat el să certe arbitri. El a fost adus aici pentru altă treabă. Să ia acțiuni pe cont propriu, să intre în combinații, să aibă șut. El de trei etape nu are un șut la poartă.
Jucător care are în CV goluri, a jucat pe poziții avansate, nu văd nimic. A avut o lovitură liberă, le-a făcut ălora de la FCSB din zid hematom la genunchi”, a declarat Sorin Cârțu pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER