Andrei Rațiu, fundașul celor de la Rayo Vallecano, va fi titular în derby-ul cu Real Madrid.
Real Madrid și Rayo Vallecano se vor duela în cea de-a 12-a etapă din La Liga, iar ProSport a aflat că Andrei Rațiu va fi titularizat în derby-ul de pe Santiago Bernabeu.
De-a lungul șederii sale la formația de pe Estadio de Vallecas, apărătorul român a evoluat doar contra celor de la Atletico de Lugones, scor 6-0, echipă contra căreia a marcat.
În urmă cu ceva timp, Andrei Rațiu, fostul fundaș al celor de la Huesca, dezvăluia pentru ProSport faptul că se simte pregătit să joace în prima divizie spaniolă.
„În primul rând, mi-am dat seama și mi-am asumat că am de îmbunătățit jocul meu defensiv. Fiindcă am devenit fundaș din mijlocaș, pe partea ofensivă nu aveam probleme. Așa că am început să lucrez la capitolul defensiv și am avut șansa ca antrenorul Ziganda să mă ajute enorm. Aproape zilnic, la fiecare antrenament, am lucrat în direcția asta. Chiar și exerciții extra!
Deși mai am un an de contract cu Huesca, evoluțiile mele și constanța în joc îmi spun că da, în această vară ar fi posibil să fac saltul spre prima ligă spaniolă. Mă refer la ea pentru că mă simt pregătit de acest nivel, știu fotbalul de aici foarte bine și sunt gata pentru provocarea asta. Sper să și vină acest pas!”, a declarat Rațiu pentru ProSport.
„Românul va încerca să demonstreze că performanțele reușite pe El Alcoraz n-au fost rodul norocului și că era vremea să bată la porțile ligii de elită. A evoluat în toate meciurile din sezonul trecut la Huesca, devenind om de bază în apărarea lui Ziganda.
Tehnicianul a reușit să-l echilibreze pe Rațiu, ce venise ca extremă dreapta la Huesca, dar cu deficiențe la nivel defensiv. Acum este mai matur, mai organizat și conștient că trebuie să facă un salt valoric, în termenii duelurilor câștigate, tacklingurilor și intercepțiilor”, scriau jurnaliștii spanioli de la Marca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER