Pe stadionul din strada Veseliei, cartierul Ferentari, dincolo de dealul Filaretului și casele lui semețe de pe cozorocul Capitalei, trăiește cu încăpățânarea lemnului încercat de intemperii și lustruit de soare, o cutie a amintirilor. Tabela de marcaj cu poate cel mai spectaculos destin din istoria fotbalului românesc! Prima tabelă de marcaj de pe stadionul Republicii, ONEF la inaugurarea lui. Mai mult decât un obiect, un reper și un martor. Talisman pentru recorduri încă neegalate! Un fragment de patrimoniu al fotbalului nostru. ProSport a descoperit tabela, prin cotcodăcitul găinilor care îi acordează prezentul șubred, și te invită în destinul ei fabulos. Un colaj al cifrelor și imaginilor smuls din îmbrățișarea lumii cu mingea.
25 mai 1930. Naționala României se pregătește de primul Campionat Mondial. Ultimul meci înaintea călătoriei cu transatlanticul SS Conte Verde spre Uruguay e la București. În Cupa Balcanică, pe stadionul ONEF, viitorul Republicii.
Iar tricolorii pregătiți de Constantin Rădulescu scriu istorie. Una neegalată până azi! Un succes cu 8-1 în fața Greciei, responsabilul de tabelă n-a avut nici timp de țigară. Rudy Wetzer (foto jos) de la Juventus București înscrie… 5 goluri! Va rămâne meciul all-time al României cu cele mai multe reușite în dreptul unui singur tricolor!
Dar nu, nu e totul!
Tabela aceasta a fost binecuvântată sau blestemată, depinde de favoriți, să devină una cum puține sunt în lume când vine vorba de goluri. Modificările “chipului” ei au trecut din rostul funcțional spre cifre care depășesc explicațiile logice. Nu credeți? Continuăm!
Per total, naționala României a disputat 43 de meciuri cu scorul reflectat pe această tabelă. Totul a început în 1927, iar alte trei meciuri au fost scoase din palmares pentru că ne-am duelat cu reprezentative “B”.
Ce s-a întâmplat, uluitor, în aceste 43 de meciuri internaționale, dincolo de manita lui Wetzer?
9 noiembrie 2023. Din cufărul de lemn care se modifica spre exterior după talentul lui Wetzer, Bodola, Baratki și Ferenc Puskas se aude ecoul sacadat al unor găini. Un gard șubred sprijină o poartă atent ferecată cu o improvizație dintr-un ghemotoc de nimicuri utile. Totuși, în acest loc pare că există o logică gospodărească. Construcția cu scobituri mari, ca niște orbite, de unde, de decenii, țipă scorul meciurilor, de azi și de oricând, e vopsită în alb și roșu.
„Ce căutați acolo? Nu aveți voie, trebuie să vorbiți la fabrică, să primiți acceptul lor!” Tentativa de a intra în burta cufărului este sfâșiată de un domn în salopetă, bărbat muncit și deranjat din rutina unor cârpeli de sfârșit de săptămână. Un domn ce pare cu treaba mereu neterminată.
Stadionul din strada Veseliei aparține de fabrica Electromagnetica, de la răscrucea Căii Rahova cu Strada Progresului. Ca să nu crezi că „fabulos” e o exagerare în acest destin despre care vorbeam, arena a fost inaugurată pe… 9 noiembrie 1929! Fix azi se împlinesc 94 de ani!
Patru luni, spun arhivele, s-a așteptat autorizația după finalizarea construcției stadionului, semn că birocrația e boală nu doar grea, ci și veche, la noi:
Sursa Foto – Stadion de Cartier
Ideea proiectului? Prin arena din mahalaua orașului, de lângă gara Filaretului, prima stație cu drum de fier a Bucureștilor, se „întorceau” impozitele spre muncitorimea interbelică. Atunci, „Capitala s-a îmbogățit cu o bijuterie”, așa cum nota presa vremii în pagini și cadre sepia. „Muncitorii au un stadion”… .
Tabela a fost adusă aici, de la stadionul Republicii, mult mai târziu. (sursa foto Stadion de Cartier)
Peste străzi de Veseliei, la 15 minute de pas mai iute, cartierul Uranus a fost transformat în Centrul Civic, simbol al socialismului. Câteva ziduri din șoldurile Casei Poporului, în aripa spre Cotroceni, mai aduc aminte de „ONEF”, prima denumire a stadionului cu tribună de beton armat, devenit Republicii. Locul de unde a „plecat” tabela.
Azi, martorul mut al succeselor de primă pagină și al înfrângerilor inubliabile este abac pentru scoruri de „onoare” sau cel mult Liga 3, la nevoie. „TUNARI” scrie în fereasta oaspeților, cu verzale țipătoare. Rapidul, cu Miță Iosif antrenor, s-a antrenat în Veseliei, în vreme de bejanie, înainte de a fi ridicată baza de la Constructorul Feroviar din nordul Capitalei.
O ceată de juniori echipați pestriț vânează un coif de umbră care cade din trunchiul tabelei. Ceasul din fruntea construcției de lemn și-a pierdut, în goana anilor și în fanta nepăsării, limbile ce țineau clepsidra minutelor.
Bărbatul în salopetă nu contenește să-și apere obiectivul. „Chiar dacă sunteți de la presă, vă trebuie accept de la Electromagnetica și apoi puteți intra, eu vă las…”.
Fără acreditare „de la Electromagnetica”, ne adăpostim în cleștele cifrelor fotbalistice neverosimile care susțin tabela cu ranforsare de eroi și povești. Se spune că ea ar fi cerut continuu, într-un delir cuceritor pentru tribune, să fie modificată. Cu o voce pe care doar cei ce trăiesc fotbalul peste fire o mai pot auzi acum.
Înfipt într-un colț de teren din Veseliei, cufărul vopsit în alb și roșu, casa păsăretului urban, așteaptă viscolul iernilor din mahalaua Ferentariului. Măcar vijelia vreunui scor-fluviu din fotbalul mic. Până și Tunariul a urcat spre dimineți de „B”.
Wetzer, Ferenc Puskas, Baratki, Bodola, Frățilă… . Cotcodac!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER