Fotbaliștii Universității Craiova au vrut să-l uimească pe Ivaylo Petev, noul antrenor al echipei, și au „luat-o tare” pe Dinamo în duelul din etapa a 16-a Superligii.
În partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo București, meciul de debut al lui Ivaylo Petev, oltenii au început în forță, iar Marian Danciu a reușit să deschidă scorul încă din minutul 5 al întâlnirii.
După centrarea primită de la Nicușor Bancu, tânărul jucător al grupării din Bănie a lovit mingea din prima și a reușit să o introducă în poarta lui Golubovic. Vezi golul lui Danciu.
Echipa lui Ovidiu Burcă se află într-o situație delicată, „câinii” fiind pe penultima poziție în clasamentul Superligii.
Înainte de partida cu Dinamo, Ivaylo Petev, tehnicianul Universității Craiova, spunea că are mari așteptări de la jucătorii săi.
„Craiova este un nume foarte mare, toţi lucrăm pentru Craiova şi fiecare dintre noi trebuie să dea maximum. Sunt sigur că muncind împreună vor urma zile bune. Avem jucători foarte buni şi trebuie să muncească să devină din ce în ce mai buni.
Sper să fiu eu omul care aduce titlul la Craiova din nou. Avem jucători foarte buni, fiecare va primi şansa de a juca şi vor avea şansa să demonstreze motivul pentru care se afla aici. Tot ceea ce am văzut la Craiova este pozitiv, este foarte important să fim în concentraţi şi să avem un meci foarte bun duminică.
Aşteptările mele sunt mari. E foarte important pentru mine felul în care jucătorii s-au antrenat în zilele pe care le-am avut, totul a decurs normal sper şi duminică să se întâmple acelaşi lucru. Mă aştept să jucăm bine şi să câştigăm”, a declarat Petev.
UNIVERSITATEA CRAIOVA (4-2-3-1): L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Raul Silva, Bancu (cpt.) – Al. Crețu, Kurtic – Danciu, Ivan, Mitriță – Koljic REZERVE: Lazar – Ndong, Căpățînă, Mateiu, Houri, Roguljic, Ișfan, Trică, Markovic ABSENȚI: Zajkov, Baiaram, Badelj (accidentați) ANTRENOR: Ivaylo Petev
DINAMO (4-3-3): Golubovic – Cr. Costin, Lucas Alves (cpt.), Homawoo, Amzăr – N. Roșu, Larrucea, Ilic – Ghezali, Abdallah, Bani REZERVE: Began – De Moura, I. Roșu, Gregorio, Iglesias, Patriche, Giafer, R. Grigore, Dr. Irimia ABSENȚI: Țîră, Dujmovic (nereținuți în lot) ANTRENOR: Ovidiu Burcă
STADION: „Ion Oblemenco” Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti), Arbitru VAR: Kovacs Istvan (Carei – Satu Mare), Arbitru AVAR: Gheorghe Bogdan (Bucureşti)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER