Israel a disputat ambele partide restante, rămâne cu un punct câștigat după duelurile cu Kosovo (0-1) și Elveția (1-1). Calculele calificării la EURO 2024 s-au simplificat pentru România. Cel mai la îndemână scenariu: nu pierdem cu Israel. Dar există mai multe calcule ale calificării pentru noi, le poți descoperi AICI. Există cel puțin cinci întrebări la care e nevoie de răspunsuri cu toată sinceritatea pentru ca această calificare să devină realitate. Analiza noastră, după studiul naționalei Israelului și al parcursului tricolorilor în aceste preliminarii, le oferă în afara stadionului. Naționala lui Edi Iordănescu trebuie să o facă sâmbătă, pe teren! De ce e Israel – România un meci între Las Fierbinți și Vocea României? Putem obține punctul calificării? Avem ce ne trebuie? Care sunt pericolele?
Argumentele răspunsului acoperă, până la urmă, tot parcursul din grupă, nu doar meciurile Israelului din această săptămână.
Dar să ne întoarcem la Kosovo – Israel 1-0 și Israel – Elveția 1-1, pentru că prezentul e un context atât de particular pentru adversarii noștri, încât pare altă lume cea în care evoluau anterior conflictului din Gaza.
Există în fotbalul Israelului jucători de mare calitate, dar și ridicol în exprimarea ca echipă.
Neputința de la Priștina se cunună cu haosul și erorile neverosimile la un asemenea nivel din evoluția cu Elveția. Vezi clar calitățile lui Turgeman, dar și inconsistența lui. Zahavi e valoros, însă pare un picior de aur cusut de organism la doi ani după amputare. Dasa e lider, dar și administratorul unui no man’s land pe flancul drept. Fantoma lui Gloukh de la Priștina e în aceeași poză cu inspirația paradelor din futsal ale lui Glazer.
Cu Elveția, în prima repriză, rareori Israel a legat trei pase. Cum nu putea să găsească parcursul spre ocazie la Priștina, așa nu putea să izbândească din propria jumătate, încăpățânată într-o construcție tremurată de la portar, la Felcsut. După pauză, din curaj și foc interior, pe invitația adversarului, a astupat cu iuțeală și imprevizibil împins spre careu marile stângăcii. I-a ieșit, parțial.
Veți spune că nu e relevant meciul, a fost echipa a doua a Israelului. E relevant, pentru că e un stil și e o stare de spirit. Fără Solomon, nici ei nu prea au, să fim drepți, prăpăstii valorice între titulari și rezerve!
Israel e un amestec de mântuire și mântuială pe teren. Dar Israel nu arată ca o echipă mai bună decât România. Nici în format de bază, nici cu varianta experimentală. Da, nu se califică totdeauna cei mai buni. Însă, de cele mai multe ori, ei se califică. Statistic!
Aici, modalitatea e mai importantă decât argumentele.
În primul rând, e ceva putred în efectul fotbalistic pe care îl aduce motivația Israelului și starea lor emoțională de acum. Dramele războiului încarcă echipa, dar par că mai mult o mistuie. Și, oricât de cinic ar suna, trebuie să profităm pe gazon.
Să nu uităm vreo secundă asta: ȘI EI TOT PENTRU EURO SUNT AICI! Chiar dacă tema războiului e pregnantă în orice minut din prezența lor ca națională în competiție.
Patru exemple concrete importante pentru efectul invers al situației Israelului:
Sunt scene dintr-un Las Fierbinți al fotbalului, dar grăitoare pentru realitatea lor. Cum putem obține punctul și prin asta? Calm. Echilibrat. Lucid. Profitând când negura păguboasă se pune pe ochii lor. ȘI EI TOT PENTRU EURO SUNT AICI!
Apoi, per total, jocul Israelului este o combinație de efervescență și inconștiență. Fotbal inimos – găunos. Viteza e punctul lor forte, dar deseori e o iuțeală necontrolată care împinge un viespar spre careul advers, fie ce-o fi!
Curajul nu le lipsește, e clar. Cu Elveția, presing avansat, stoperi la mijlocul terenului, construcție de la portar, asumarea riscurilor după pauză, la 0-1. Iar dacă Priștina i-a prăbușit puțin, ce-au obținut cu elvețienii, chiar dacă nu are impact major în calculele calificării, le-a întărit curajul, e clar!
Astfel de meciuri, raportat la miză și context, se decid prin detalii și prin dozarea optimă e emoțiilor. Avem ce ne trebuie, trebuie să și punem în practică.
Există o detașare a lui Rațiu, Drăgușin ori Bancu față de pripeala cu tente convulsive din jocul Israelului. Maturitatea lui Stanciu și Răzvan Marin ar trebui să fie decisive. Există un filon cerebral la Ianis Hagi, antidot tăios la un iureș israelian așteptat. Iar Alibec și Drăguș pot obține multe din golurile lor defensive, și din ax, și din benzi. Inclusiv din nervozitatea care îi domină pe israelieni.
E greu de crezut, acum, că nu vom înscrie. Israel are nevoie de victorie în mod obligatoriu, apărarea lor e pe modul sacrificiu și inspirație, nu eficiență și constanță. Naționala ar trebui să gândească însă multiple planuri de adaptare, fizică, tactică și mentală, la toate scenariile:
O națională a Israelului cu jucătorii din campionatul intern venind după mai bine de o lună cu un singur meci disputat (și asta doar cei de la Maccabi Haifa și Maccabi Tel Aviv) a fost mai prezentă fizic și fotbalistic în A DOUA REPRIZĂ cu Kosovo și cu Elveția!
Noi am picat, inclusiv fizic, în a doua repriză la 2-1 cu Belarus (București) și tocmai la meciul cu Israel, 1-1 pe Arena Națională. Am avut resurse admirabile pentru revenirea fabuloasă de după pauză în 2-2 cu Elveția și la succesul în superioritate numerică, 2-0 cu Kosovo.
Dar Israel nu e o națională căzută fizic, nici pe departe. E la fel de adevărat și îngrijorător precum cum e adevărat și îmbucurător faptul că la Felcsut nu ai senzația unui meci în deplasare. S-a văzut la Israel – Elveția. Ci a unui amical la Mogoșoaia, mai degrabă. Ostilitatea tribunelor în Israel ar fi fost cu totul alta.
Aș spune că sunt două. Primul: să intrăm în viesparul Israelului.
Dacă ne vom adapta la un joc pe contre, cu nervi și incoerență în repliere, care să ne afecteze tranziția și să ne bulverseze tocmai punctele forte, suntem “mâncați”. În paradigma fotbalului propus de naționala Israelului, nu avem prea multe șanse. De ce? Au mai mulți jucători iuți, mai mulți jucători cu tehnică periculoasă, plus o experiență atipică de a gestiona acest imprevizibil.
În plus, când ești în postura unei poziții superioare în clasament și când ai cea mai bună apărare din grupă, devine suicidar să accepți un joc în care norocul are potențialul să influențeze major calificarea la EURO.
Al doilea pericol: lipsa curajului inteligent.
Fără curaj, nu existăm cu Israel. Ne trebuie un curaj care să șteargă orice tentativă ca teama de succes să intre în oasele jucătorilor. Dar inclusiv curajul prudenței, când se impune, ne trebuie! Fără să ne gândim la ce mai “spune lumea”. Un curaj la nivelul de intensitate al Israelului, dar strunit și rațional.
Suntem jurații propriei noastre calificări, dar e o chestiune de judecată și de timing să apăsăm butonul ofensiv CÂND avem de câștigat la maximum și UNDE se simte vulnerabilitatea. Doar așa se va auzi Vocea României! Altfel, rămânem fie cu spatele la scena EURO 2024, pe scaunul amărăciunii, fie ne trezim cu o droaie de “concurenți” și nicio confirmare.
P.S. Elveția e un ceas deturnat, cifrele au pus control pe ceasornicar. Nimic nu mă poate convinge că o echipă cu astfel de jucători poate să cadă fără voința căderii în a doua repriză cu România, cu Kosovo, cu Belarus, cu Israel. Într-o singură campanie! Fierbe ceva sub cadran, să vedem când sună alarma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER