Rapid București pregătește deja campaniile de achiziții pentru iarna și vara viitoare, iar ProSport a aflat că primele ținte pe care echipa lui Dan Șucu le are sunt Virgile Pinson, fotbalist intrat în dizgrație la FC Botoșani, și Yassine Bahassa, starul lui Adrian Mititelu.
Din informațiile noastre, giuleștenii caută să își întărească zona benzilor, la solicitarea lui Cristiano Bergodi. Pinson e considerat varianta ideală pentru a crea concurență pentru Funsho Bamgboye, nigerianul care a „explodat” sub comanda tehnicianului italian.
Este foarte posibil ca jucătorul francez să poată semna liber de contract cu giuleștenii dacă FC Botoșani îi va rezilia contractul, în urma scandalului de pariuri în care a fost implicat.
În cazul lui Bahassa, lucrurile sunt mai complicate, iar mutarea este vizată pentru mercato din vară. Giuleștenii ar fi aflat, ca și Gigi Becali, care e interesat și el să îl transfere la FCSB, că mijlocașul lateral al lui Adrian Mititelu ar putea fi luat fără vreun cost în vara lui 2024.
Pe lângă cei doi, Rapid mai e interesată de aducerea unui fundaș, dar și a unui vârf de atac. În acest sens există o listă cu mai multe nume, dar nu au fost selectați cei care vor primi oferte din partea trupei lui Șucu.
Necesitatea aducerii unui nou atacant a apărut în contextul bine cunoscut în care Albion Rrahmani, kosovarul care a făcut realmente senzație în startul acestui sezon de Superliga, s-a accidentat grav în urmă cu aproximativ o lună și va mai lipsi cel puțin până la începutul anului viitor, după cum chiar el a transmis.
Recuperarea decurge foarte bine. Au trecut patru săptămâni de la accidentare, mă simt foarte bine, pot să merg fără probleme, chiar sunt impresionat și sper că voi reveni mai devreme decât era de așteptat. (n.r. Mai simți dureri?) Nu, deloc. Fac toate exercițiile la capacitate maximă și asta mă bucură. Petrec aici (n.r. la sala de recuperare) cam patru ore, patru ore și jumătate, pentru a mă recupera mai rapid și vreau să fac tot ce pot pentru ca piciorul să se vindece. Toți oamenii de aici sunt foarte buni, lucrează foarte bine cu mine și rezultatele se văd. Vreau să le spun tuturor că nu mai simt nicio durere, pot să merg și că sper să încep alergările în două-trei săptămâni și să fiu pregătit pentru momentul reluării sezonului. (n.r. Toată lumea credea că o să lipsești patru sau cinci luni) Și eu la fel, dar sunt impresionat de cum se vindecă piciorul meu. De aceea, spun că o să revin mai rapid decât credea toată lumea”, a spus Albion Rrahmani, la „EXCLUSIV RAPID”.
Recuperarea decurge foarte bine. Au trecut patru săptămâni de la accidentare, mă simt foarte bine, pot să merg fără probleme, chiar sunt impresionat și sper că voi reveni mai devreme decât era de așteptat.
(n.r. Mai simți dureri?) Nu, deloc. Fac toate exercițiile la capacitate maximă și asta mă bucură.
Petrec aici (n.r. la sala de recuperare) cam patru ore, patru ore și jumătate, pentru a mă recupera mai rapid și vreau să fac tot ce pot pentru ca piciorul să se vindece. Toți oamenii de aici sunt foarte buni, lucrează foarte bine cu mine și rezultatele se văd. Vreau să le spun tuturor că nu mai simt nicio durere, pot să merg și că sper să încep alergările în două-trei săptămâni și să fiu pregătit pentru momentul reluării sezonului.
(n.r. Toată lumea credea că o să lipsești patru sau cinci luni) Și eu la fel, dar sunt impresionat de cum se vindecă piciorul meu. De aceea, spun că o să revin mai rapid decât credea toată lumea”, a spus Albion Rrahmani, la „EXCLUSIV RAPID”.
De asemenea, anterior, Rapid l-a cedat la începutul acestui sezon pe Marko Dugandzic, golgheterul ediției trecute de Superliga, în Arabia Saudită, la Al Tai, echipa pregătită în prezent de Laurențiu Reghecampf.
Astfel, după accidentarea lui Rrahmani, Cristiano Bergodi s-a văzut pus în situația de a se baza doar pe tânărul Alexandru Stan în atac pentru o perioadă, până când în Giulești a fost adus din postura de jucător liber de contract Juvhel Tsoumou, fostul fotbalist de la Hermannstadt, FCSB și Viitorul Constanța, actualul Farul, printre altele, care a apucat deja să debuteze într-un meci oficial pentru Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER