Avem raportul secret pe care „spionul” lui Edi Iordănescu i l-a dat șelecționerului înainte de meciul Israel – România. De ce trebuie să ne temem de israelieni și cum putem ajunge pe locul 1 în fața Elveției! | EXCLUSIV

Avem raportul secret pe care „spionul” lui Edi Iordănescu i l-a dat șelecționerului înainte de meciul Israel - România. De ce trebuie să ne temem de israelieni și cum putem ajunge pe locul 1 în fața Elveției! | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aurică Țicleanu a urmărit partida Elveția – Israel, 1-1, și a vorbit pentru ProSport despre cele două formații, trăgând și un semnal de alarmă pentru tricolori.

Aurică Țicleanu a fost „spionul” lui Edi Iordănescu la Israel – Elveția, 1-1

Aurică Țicleanu a avut în sarcina sa de lucru din partea lui Edi Iordănescu încă de la începutul acestor preliminarii „spionarea” meciurilor naționalei Elveției.

Astfel că, fostul internațional dar și fost mare fotbalist al Craiovei „Maxima” a fost prezent și în Ungaria, unde a urmărit live partida Israel – Elveția, 1-1.

Deși România se poate califica la EURO 2024 și dacă elevii lui Edi Iordănescu vor obține doar un punct, totuși „Chiose” a spus pentru ProSport că el își dorește ca tricolorii să lupte la București și într-o a doua finală, cea decisivă pentru locul 1 al grupei noastre.

„Am avut ca sarcină de lucru în aceste preliminarii urmărirea meciurilor Elveției”

Aurică Țicleanu a spus pentru ProSport că a încercat pe toată durata acestor preliminarii să îi ofere lui Edi Iordănescu cele mai bune informații.

Mi s-a dat încă de la începutul acestor preliminarii ca sarcină de lucru din partea lui Edi Iordănescu să urmăresc Elveția. Astfel că, am început să îmi fac temele cât am putut eu de bine pe toată durata acestei campanii. Încă din startul preliminariilor am pus mâna pe telefon și am luat legătura cu Adi Ursea. El știa foarte multe amănunte din tabăra elvețienilor, iar la acest nivel orice amănunt în plus contează pentru noi.

Și așa am aflat că jucătorii Elveției în frunte cu Granit Xhaka au încercat un puci încă din perioada Campionatului Mondial împotriva selecționerului lor, Murat Yakin. Înfrângerea aia a lor drastică din optimi, 6-1 cu Portugalia, nu a fost deloc întâmplătoare. În tabăra Elveției erau mari tensiuni între jucători și Yakin. După ce elvețienii au fost eliminați de la CM din Qatar, conducerea federației lor a decis să meargă tot pe mâna lui Yakin și astfel că puciul jucătorilor a eșuat. Ușor, ușor, Xhaka a revenit și el dacă putem spune la sentimente mai bune față de Yakin, dar tot au fost probleme acolo între ei și în aceste preliminarii. Încă din partea a doua a meciului cu Andorra, Elveția a început să joace din ce în ce mai neconvingător, iar rezultatele lor din ultimele meciuri nu sunt întâmplătoare. Nu mai reușesc să tranșeze partidele încă din prima repriză, atunci când își fac multe ocazii de gol.

Mulți jucători din tabăra Elveției și-au schimbat la începutul preliminarilor și echipele de club, iar la națională nu prea mai erau cu gândul să tragă atât de tare în timpul meciurilor. Ei au în continuare un dinte împotriva lui Yakin, iar eu am văzut că și el a încercat să îl înțepe după meciul cu Belarus pe Xhaka, fâcând acele declarații”, ne-a spus Țicleanu.

„Dacă meciul mai dura încă cinci minute, Israel învingea Elveția!”

Aurică Țicleanu ne-a vorbit și despre meciul Israel – Elveția, 1-1. „Mie nu îmi place când se spune că Israel a odihnit titularii cu Elveția, jucând cu cei mai buni jucători ai lor doar cu Kosovo.

Domnilor, nu există la Israel prima echipă și echipa a doua. Voi știți ce jucători au ei în lot? Ei pot face lejer două echipe foarte bune pentru naționala mare. Nu uitați că în lotul lor sunt finaliștii de la Euro U19 și semifinaliștii de la Euro U21. La U19, Anglia a învins Israel U19 în vara lui 2022, 3-1 după prelungiri, iar la U21 în această vară tot Anglia a învins în semifinalele Campionatului European Israelul U 21, 3-0. Acești copii ai lor au crescut în valoare și au fost urcați la prima reprezentativă.

Elveția a avut meciul din Ungaria cu Israel în mână, însă nu l-a tranșat când a avut ocazia, încă din prima repriză. Așa au tot pățit în aceste preliminarii. La pauză elvețienii puteau să conducă cu 3-0, dar au ratat această posibilitate, iar în repriza a doua nu s-au mai regăsit. Israelienii au egalat și chiar puteau să câștige meciul dacă acesta mai dura vreo cinci minute. Eu consider că băieții noștri trebuie să intre concentrați sută la sută împotriva Israelului și nu trebuie să lăsăm garda jos sub nicio formă. Jucătorii lor mai tineri din lot se pot ridica la orice oră la valoarea celor cu experiență. Noi am jucat cu ei în ultima perioadă două meciuri. Unul a fost amical și cel de la București din acest an. Am remizat în ambele întâlniri. Acum tot de o remiză avem nevoie, dar eu unul îmi doresc ca băieții noștri să joace și o doua finală.

Îmi doresc să jucăm pe Național Arena cu Elveția finala pentru locul 1. Băieții au muncit mult în aceste preliminarii, iar după retrogradarea în Liga C a Ligii Națiunilor sunt acum la un pas de o revenire în elita fotbalului mare. Această calificare la Euro 2024, dar și o eventuală câștigare a grupei în fața Elveției ne va aduce respectul marilor echipe”, a spus Țicleanu.

„În Israel fiecare bărbat e soldat înainte de toate!”

În final, Aurică Țicleanu a vorbit și despre un alt aspect. „Nu îmi place nici când se vorbește despre teoria că vezi domnule în Israel campionatul este oprit de vreo lună, iar jucătorii lor nu stau bine cu condiția fizică.

Greșit, domnilor! Stau chiar foarte bine. În acest moment Israelul se află în plin război, iar acolo fiecare bărbat este înainte de toate este soldat. Toți fac pregătire și își perfecționează condiția fizică. Nu stau ascunși prin case. I-am văzut pe jucătorii lor cu Elveția, iar fizic au stat chiar foarte bine. Trebuie să fim foarte atenți și nu trebuie să ne culcăm pe o ureche că prin repriza a doua jucătorii Israelului vor cădea fizic, că o să ne păcălim”, a încheiat Țicleanu.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×