Cu România calificată la EURO 2024, deja marea provocare pentru Edi Iordănescu, dincolo de studierea adversarilor de la turneul final pe care îi va afla pe 2 decembrie, prin tragerea la sorți a grupelor, va fi configurarea lotului de 26 de fotbaliști cu care România va lupta în Germania, vara viitoare. Marele avantaj? Nucleul deja consolidat, grupul care a dovedit că e un mare punct forte inclusiv în obținerea rezultatelor pe teren. Marele minus? Avem nevoie de un lot echilibrat valoric și cu multiple soluții pentru cel puțin trei meciuri de intensitate și miză uriașă, în doar câteva zile, pe faza grupelor EURO 2024. Edi Iordănescu dezvăluie cine îl va ajuta să facă lotul României pentru EURO 2024 iar ProSport îți prezintă în exclusivitate informații despre această situație!
În conferința premergătoare meciului de azi al României, cu Elveția, cel de care depinde urna valorică în care ne vom afla la tragerea la sorți a grupelor EURO 2024, Edi Iordănescu a strecurat o dezvăluire care a trecut, aparent, neobservată. Un detaliu pe baza căruia ProSport a contactat surse de la lotul național care confirmă și detaliază ce se va întâmpla! Iată ce a mărturisit selecționerul Edi Iordănescu:
Am creat un grup fantastic, dar bineînțeles că porțile echipei naționale sunt deschise. Suntem atenți la toți, la fiecare jucător care arată valoare, continuitate și caracter. Am un ajutor important și nu va mai trebui să treacă un jucător doar prin filtrul meu. Va trebui să treacă și prin filtrul grupului. Și dacă grupul nu îl va valida, nu va intra. Trebuie să arate același caracter, aceeași determinare și iubire de țară. Dacă nu, probabil că va ieși repede afară
ProSport a dezvăluit în exclusivitate AICI episoadele fabuloase din construirea grupului de la echipa națională și cum a reușit Edi Iordănescu să impună regulile sale astfel încât România să redevină o echipă și să dea randamentul așteptat de toți românii.
A fost doar o declarație prin care selecționerul și-a completat reverența în fața jucătorilor? Sau va fi grupul actual de la națională un factor decisiv în configurarea lotului României pentru EURO 2024? Sursele noastre confirmă că totul e bazat pe realitate iar perioada următoare va confirma acest lucru în cel mai concret mod posibil!
Să fiți siguri că Edi va chema orice jucător care poate ajuta România, dar e clar că de-acum încolo echipa, grupul deja format, va avea un cuvânt greu de spus în rămânerea acelui jucător la națională! Noi vom juca cel puțin două meciuri amicale în martie anul viitor, vor veni apoi amicalele dinaintea turneului final, iar nucleul unit care s-a construit e firesc să valideze jucătorii care or să apară. E un mare câștig că am ajuns în această poziție, să avem o echipă adevărată, în sensul unității
Cele trei criterii invocate de Edi Iordănescu în declarații nu exclud forma sportivă, dar e clar că vor cântări greu în selecție, la fel cum au făcut-o și până acum, de la începutul mandatului său. Despre cât înseamnă naționala și România pentru familia Iordănescu, e suficient să descoperim AICI imaginile zguduitoare oferite în exclusivitate de ProSport cu frații selecționerului trăind finalul partidei cu Israel…
Completează sursele noastre de la lot:
La fel, dacă un jucător va impresiona în mod constant în lunile ce urmează, nu doar să se evidențieze două-trei etape și apoi să dispară, cu siguranță va fi testat de Edi. Dar criteriile de care a și vorbit el, caracterul, determinarea, atașamentul față de națională și România, sunt extrem de importante pentru că dacă toți cei din echipa de cum sunt pe acest tipar, e greu să fii parte din echipă și să intri eficient în grup fără ele”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER