Un român care a avut ocazia să împartă același vestiar cu selecționerul Elveției știe de ce adversara României a fost sub așteptări în preliminariile de calificare la Campionatul European din Germania.
Deși era favorită clară în grupa I a preliminariilor de calificare la EURO 2024, Elveția a făcut 5 egaluri în 9 meciuri, iar acum e cu două puncte în spatele României, țară care deja și-a asigurat prezența la Campionatul European din Germania și care are șanse mari să termine grupa pe prima poziție.
Florin Răducioiu, fost coleg la Stuttgart cu Murat Yakin, selecționerul naționalei din „Țara Cantoanelor”, crede că problemele Elveției au început încă de la remiza cu tricolorii, scor 2-2, când România a reușit să marcheze două goluri pe final.
„Noi ne îndreptam spre o înfrângere drastică împotriva Elveției (n.r. – în tur), iar Murat Yakin a făcut nişte greşeli în repriza a doua cu schimbările. Acum vor să ne bată şi au o echipă bună, au jucători foarte buni, interesanţi, dar nu au reuşit să se califice la pas. Credeam că vor obţine aproape de maximum de puncte.
Cred că între Yakin şi jucători au început problemele de atunci. Nu descoperim apa caldă, ştiu şi eu cum e, că am trăit în echipe. E posibil să fie ceva acolo, poate a greşit el. Se produce o atmosferă negativă, trebuie să ai capacitatea de a-i pune pe picioare pe jucători.
Pe Murat îl ştiu de la Stuttgart, că a fost colegul meu, era liniştit, echilibrat, nu era conflictual, era titular, dar când te pui cu jucătorii mari, e greu. Am văzut comportamentul lui pe banca de rezerve în ultimele meciuri. Era un pic nervos, nemulţumit, crispat”, a declarat Florin Răducioiu, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER