Radu Banciu este sigur că România nu va obține nicio victorie la Campionatul European din Germania, din vara lui 2024.
În preliminariile EURO 2024, echipa națională a produs surpriza grupei. A devansat-o pe Elveția și s-a calificat la turneul final din Germania de pe primul loc, cu un avans de 5 puncte față de vedetele lui Murat Yakin.
Cu toate acestea, Radu Banciu nu este impresionat de performanța tricolorilor. Mai mult, jurnalistul de la Prima News și Prima Sport este convins că România nu va obține nicio victorie la EURO, la fel cum s-a întâmplat și la Campionatele Europene din 2008 și 2016.
„La EURO nu câștigăm cu nimeni. Îți reamintesc că nici cu Albania n-am câștigat. Tata Puiu a pierdut atunci cu Albania la EURO 2016. La Campionatul European sigur nu batem pe nimeni pentru că acolo totuși nivelul e peste Andorra, Kosovo și Belarus.
Echipe peste care naționala României nu e în momentul de față. Nici peste Andorra, nici peste Kosovo, nici peste Belarus. Dar, prin circumstanțe favorabile, prin situația asta așa, se poate întâmpla într-o competiție, în niște preliminarii, să le devansezi, dar tu nu ești peste ele. Noi nu suntem peste Insulele Feroe.
Nu vom câștiga. Se va spune că este presiune, că sunt probleme de arbitraj. Campionatul European e în Germania. Nu e ceșcuța noastră de ceai Germania. O să se spună că a plouat prea tare la Dusseldorf.
Noi o să jucăm prin cele mai improbabile locuri, pe la Rostock, pe la cele mai slabe stadioane. Nu ajungem noi la Munchen. Nu batem pe nimeni. Orice adversar am avea, totuși e o echipă calificată la Euro, deci n-ai cum s-o bați”, a spus Radu Banciu la podcastul „Crăciun tot anul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER