S-a scris istorie în Italia! La doar 15 ani, Francesco Camarda a intrat pe teren în victoria lui AC Milan cu Fiorentina, scor 1-0, devenind astfel cel mai tânăr debutant din istoria Serie A.
Noul „bombardier” al lui Milan a fost ovaționat de peste 70.000 de spectatori și a fost teribil de emoționat în momentul în care i-a luat locul lui Luka Jovic, fostul jucător al lui Real Madrid.
Cum Giroud a fost suspendat, iar vedeta Leao accidentat, AC Milan n-a avut o misiune ușoară în fața Fiorentinei, iar staff-ul tehnic a avut mult curaj, alegând să debuteze un puști extrem de promițător, însă în vârstă de doar 15 ani.
Pe fondul problemelor mari de lot, Stefano Pioli a decis să-l includă în lot pe Camarda pentru duelul de sâmbătă seara, ba chiar să-l și introducă pe teren pentru minutele de final, într-un moment în care Fiorentina spera să egaleze pe San Siro.
Camerele n-au scăpat un moment atât de important, Camarda fiind monitorizat din toate unghiurile înainte să pătrundă pe gazon la o vârstă atât de fragedă: 15 ani, 8 luni și 15 zile.
Înaintea fluierului de start, Camarda a fost reperat de fani: i-a salutat pe aceștia vizibil emoționat, dar nu a ezitat să-și facă și selfie-uri, bănuind că este posibil să fie în cele din urmă introdus pe teren, lucru care de altfel s-a și întâmplat.
Italianul este deja o țintă pentru Manchester City, așa că AC Milan trebuie să-l atragă repede și să-i ofere în cel mai scurt timp un contract de jucător profesionist.
„Camarda este talent și matur, a meritat această șansă”, a mărturisit Stefano Pioli, la finalul victoriei cu Fiorentina.
Camarda: Just taking it all in🤳#MilanFiorentina pic.twitter.com/p0pmG2Vw4c — Lega Serie A (@SerieA_EN) November 25, 2023
Camarda: Just taking it all in🤳#MilanFiorentina pic.twitter.com/p0pmG2Vw4c
— Lega Serie A (@SerieA_EN) November 25, 2023
Născut în 2008, Camarda promite să aibă o carieră remarcabilă, din moment ce la juniori cifrele sale sunt fabuloase: 485 de goluri în doar 89 de meciuri. Adică o medie de 5,5 goluri pe meci.
„Camarda a venit să încerce în 2014, când avea doar șase ani. L-am înscris doi ani mai târziu, în 2016. Face parte din ultimul grup pe care l-am construit la Milano. Trebuie să-l lași să crească singur”, spunea Mauro Bianchessi, fostul coordonator al centrului de copii și juniori de la AC Milan.
Pentru AC Milan urmează duelul de „foc” cu Borussia Dortmund, din etapa a cincea a grupelor UEFA Champions League. În tur, în Germania, scorul a fost 0-0. Din această grupă mai fac parte Newcastle și PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER