Lovitură teribilă din partea TAS pentru Simona Halep! Anunțul oficial vine la o lună după ce românca e depus apelul la decizia ITIA

Lovitură teribilă din partea TAS pentru Simona Halep! Anunțul oficial vine la o lună după ce românca e depus apelul la decizia ITIA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (32 de ani) a primit o lovitură dură din partea TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) după ce a depus apelul la decizia ITIA de a o suspenda 4 ani pentru dopaj.

Fostul lider WTA și-a pus toate bazele într-o decizie favorabilă din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne după ce a fost suspendată de ITIA patru ani pentru dopaj, însă Simona Halep a primit o lovitură teribilă.

Simona Halep a primit o lovitură teribilă din partea TAS în procesul în care este acuzată de dopaj

Aflată în Dubai, acolo unde se pregătește pentru revenirea în circuitul WTA, Simona Halep a primit o veste neplăcută din partea TAS. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat lista cazurilor care vor fi judecate în perioada următoare, iar cel al sportivei din România nu apare.

Astfel, Simona Halep nu va intra în vederile TAS cel puțin până pe 21 martie 2024, data la care se va încheia lista actualizată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, anunță Digisport.

De ce a fost suspendată Simona Halep

Simona Halep a fost prinsă dopată cu Roxadustat, substanță aflată pe lista celor interzise, la US Open 2022, iar în 2023 și-a aflat pedeapsa de la ITIA. După ce fusese suspendată provizoriu un an, sportiva care a ocupat primul loc în clasamentul WTA a aflat că mai trebuie să stea încă trei.

„ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic.

Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:

– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open
– folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping.

Tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți. Concluzia a fost că „cel mai probabil dopajul” este explicația pentru iregularitățile găsite în cazul lui Halep”, se arată în comunicatul emis de către ITIA.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×