Federația Română de Natație are așteptări mari de la Campionatele Europene care vor avea loc în România, iar David Popovici trebuie să ia cel puțin o medalie.
Competiția de la Otopeni va avea loc în perioada 5-10 decembrie și va aduce nume foarte mari lângă București.
Camelia Potec a anunțat ce obiectiv are Federația de Natație înaintea unei competiții atât de importante.
„Obiectivul Federaţiei noastre este câştigarea unei medalii. Ne dorim să vedem recorduri europene, recorduri mondiale bătute în acest bazin de la Otopeni”, a spus Camelia Potec.
„(n.r.: probele la care va participa David Popovici) 100, 200, la ştafetă încă nu se ştie. Ne dorim să avem ştafetă, în funcţie de programul sportivilor se va decide la ce ştafete vom participa. Este evident că la ştafete nu avem şanse la medalii”, a declarat, în conferinţa de presă, secretarul general al Federaţiei Române de Natație și Pentatlon Modern, Matei Giurcăneanu.
Dinamo a dat o adevărată lovitură prin „transferul” lui David Popovici, iar gruparea din „Ștefan cel Mare” crede că sportivul va arăta de ce este în stare mai ales la Jocurile Olimpice.
„David Popovici a generat foarte mulți bani, milioane pentru Dinamo. Vă dau un exemplu, mă duc să semnez un contract pentru volei și cei de la compania respectivă mi-l cer pe David Popovici. Ce să le zic? Nu pot…Nu încheiem dealul, vorbim peste două săptămâni și le cerem 100 de șezlonguri pentru bazinul de înot…Ne răspund imediat: Sigur. Unde le trimitem? Cam asta înseamnă David Popovici.
Ne ajută foarte mult și oamenii nu înțeleg. Cel mai bine e să-l ținem departe pe David Popovici de toate lucrurile astea din afara sportului. Nu i-am spus niciodată ce hârtii au venit ca să se afle salariul lui, nimic, le-am gestionat noi. Sunt sigur că va lua cel puțin două medalii la Jocurile Olimpice 2024”, a spus Ionuț Popa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER