Antonio Banderas, unul dintre cei mai celebri actori de la Hollywood, a postat pe rețelele de socializare o fotografie de colecție din perioada în care era fotbalist.
Înainte să devină celebru la Hollywood pentru aparițiile din filme foarte cunoscute precum Asasini, Evita, Interviu cu un vampir, Masca lui Zorro sau seria Shrek, Antonio Banderas a cochetat cu fotbalul.
Actorul spaniol în vârstă de 63 de ani despre care Adi Mutu declara că i-ar putea juca rolul într-un film despre viața sa a publicat pe rețelele de socializare o imagine de pe vremea când juca fotbal.
Printre persoanele care au apreciat imaginea nemaivăzută cu Antonio Banderas s-a aflat și Nadia Comăneci (62 de ani), prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs olimpic de gimnastică.
Fotografia postată de Antonio Banderas din perioada în care juca fotbal a fost apreciată de peste 25.000 de persoane, iar alte peste 1.000 i-au lăsat comentarii.
„Deși memoria este diluată încercând să stabilească timpul și echipa. Poate e din El Palo, anul 1977 sau 1978. Știe cineva? Mă recunoști?”, a scris ibericul în dreptul fotografiei.
View this post on Instagram A post shared by Antonio Banderas (@antoniobanderas)
A post shared by Antonio Banderas (@antoniobanderas)
Fanii săi fideli l-au identificat imediat în fotografia în care apărea alături de coechipierii săi de echipa. Celebrul actor din Spania care a făcut istorie la Hollywood este al treilea din dreapta spre stânga, de pe rândul de jos.
«Ce actor ar putea juca rolul Adrian Mutu într-un film biografic?», a fost întrebat Adi Mutu, iar răspunsul său nu s-a lăsat așteptat: „Nu știu, că ăștia preferați ai mei, Al Pacino sau De Niro, sunt cam bătrâni. Poate Antonio Banderas ori Robert Downey Jr., că am auzit că știe un pic de fotbal. Oricum, ar trebui să fie un star internațional și să arate bine. (râde iar)”, a spus Adi Mutu.
Antonio Banderas (63 de ani) s-a născut în Malaga, Andalucia, Spania, pe 10 august 1960, iar în tinerețe și-a dorit să devină fotbalist profesionist, însă la doar 14 ani și-a rupt piciorul și a renunțat la visul său.
Cariera de actor a început-o la 19 ani, pe când lucra la teatrul Movida, însă a devenit cunoscut după ce a apărut în „Laberinto de pasiones”, „Matador”, La ley del deseo”, Mujeres al borde de un ataque de nervios” și „Atame!”.
S-a mutat în Statele Unite ale Americii, iar primul său rol l-a avut în fimul „The Mambo Kings”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER