Poli Iași a început sezonul pe terenul campioanei CFR Cluj și încheie anul tot cu un meci de gală, de această dată pe teren propriu, contra liderului FCSB. Poli și FCSB se întâlnesc marți seară, în Copou și vor juca pe un stadion arhiplin, ieșenii anunțând o asistență record pentru acest sezon, de aproximativ 10.000 de spectatori.
Tocmai pe acest aspect a marșat și antrenorul Leo Grozavu în conferința de presă în care a prefațat jocul cu liderul FCSB. Tehnicianul a făcut apel la public să susțină echipa din primul minut și până la final, chiar și în momentele mai dificile ale jocului, subliniind faptul că elevii săi au avut un plus de atitudine și de dăruire în meciurile în care tribunele au fost la înălțime.
„E ultimul joc din acest an și ce poate fi mai frumos decât să închei cu un joc împotriva echipei de pe primul loc. Sperăm să jucăm cu un stadion plin și în același timp ne dorim ca publicul să fie alături de noi, să ne încurajeze. De fiecare dată când tribuna a fost alături de noi și ne-a încurajat, băieții au simțit din teren și au făcut o partidă cu atitudine fantastică. Sigur, rezultatul final e imprevizibil de fiecare dată, noi ne dorim să fie pentru noi de data asta, dar avem nevoie în primul rând de susținerea fanilor.
Suportul celor din tribune este foarte important la meciurile de pe teren propriu. De fiecare dată am spus, suntem o echipă care atunci când este montată, concentrată și are atitudine poate să facă un joc bun împotriva oricărui adversar”, a declarat antrenorul Leo Grozavu.
Tehnicianul Iașiului a vorbit și de starea de relaxare pe care a simțit-o la unii jucători în acest final de an, chiar după partida de la Craiova spunând că unii elevi de-ai săi sunt cu gândul deja la vacanță. Grozavu speră ca la ora jocului cu liderul campionatului jucătorii săi să fie concentrați și capacitați pentru a face un joc bun.
Pe de altă parte, antrenorul Iașiului a subliniat că într-un astfel de meci jucătorii nu ar trebui să aibă nevoie de niciun stimulent, valoarea adversarului aflat în față fiind cel mai bun imbold.
„Timpul de recuperare după deplasarea lungă de la Craiova a fost foarte scurt, dar în momentul în care joci cu FCSB orice altă latură decât cea a concentrării și atitudinii trebuie lăsată deoparte. Nu trebuie să ținem cont de oboseală, este ultimul meci, după aceea avem timp să ne odihnim. Mizez pe faptul că un joc cu FCSB nu mai are nevoie de nimic în plus. Pregătirea jocului cu FCSB nu se face nici azi, nici ieri, s-a făcut acum 2-3 săptămâni, o lună sau 3 luni în urmă. Nu contează că jucăm cu FCSB sau cu altă echipă. Cred că zilnic am marșat pe treaba asta. Avem nevoie de stare, de atitudine foarte bună, de ambiție, jucătorii trebuie să fie montați”, a mai spus Leo Grozavu.
Fundașul stânga Rareș Ispas, unul dintre jucătorii cu evoluții constant bune de la venirea la Poli Iași, este de părere că formația din Copou poate da lovitura în fața liderului.
„Ne așteaptă un meci foarte greu, cu echipa de pe primul loc, dar sperăm să ne ridicăm cel puțin la nivelul lor și să păstrăm cele 3 puncte la Iași, pentru că avem mare nevoie. Cred că putem să câștigăm acest meci. Ce poate fi mai frumos decât să joci cu stadionul plin. Ne bucurăm că lumea o să vină la stadion și sperăm să le aducem o bucurie înainte de sărbători și să câștigăm acest meci. Cu siguranță vom fi foarte concentrați încă de la începutul meciului”, a declarat Rareș Iaspas, care s-a referit și la faptul că antrenorul Leo Grozavu îl vede ca o posibilă variantă de fundaș stânga în lotul pentru EURO 2024: „Este o onoare să aud asemenea cuvinte și mă bucur că Mister m-a propus. E foarte greu, dar nu imposibil. Ar fi un vis devenit realitate dacă aș putea să fiu acolo, într-o zi. Asta mă motivează în plus, sper să joc de la meci la meci mai bine și, de ce nu, să fiu acolo într-o zi”.
Oficialii ieșeni se așteaptă ca la meciul de marți, cu FCSB, în tribune să fie aproximativ 10.000 de spectatori, ceea ce ar reprezenta un record de asistență pentru acest sezon în Copou. Până luni la prânz mai erau disponibile doar câteva sute de bilete la una din peluze și la sectorul VIP, dar conducerea clubului a anunțat că meciul se va disputa, cu siguranță, cu casa închisă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER