Radu Drăgușin a intrat în atenția oficialilor de la Tottenham, însă transferul de vis al internaționalului român este locat de un francez.
După ce s-a aflat că internaționalul român în vârstă de 21 de ani se află în negocieri pentru a se transfera la Tottenham, echipă la care a jucat și Vlad Chiricheș, presa din Marea Britanie a anunțat că englezii au început să discute și cu un fotbalist francez.
Conform presei britanice, Tottenham a început să negocieze cu reprezentanții lui Jean Clair Todibo, fotbalistul în vârstă de 23 de ani care și-a făcut junioratul la Toulouse și care în prezent joacă pentru OGC Nice, fosta echipă a lui Rareș Ilie.
Sursa citată mai sus anunță că reprezentanții lui Todibo au luat deja legătura cu cei din anturajul fotbalistului cotat de site-urile de specialitate pentru a afla dacă este dispus să se transfere în Premier League.
Cotat de site-urile de specialitate la 35 de milioane de euro, Jean Clair Todibo a jucat pe parcursul carierei pentru FC Les Lilas, Toulouse, Barcelona, FC Schalke 04, Benfica și OGC Nice.
În sezonul 2023-2024 din Ligue 1, Jean Clair Todibo a jucat în 14 meciuri pentru OGC Nice și a dat o pasă decisivă pentru formația din Franța.
Cotat de site-urile de specialitate la 10 milioane de euro, Radu Drăgușin a fost cumpărat de la Juventus cu 5,5 milioane de euro, după ce fotbalistul român a jucat sub formă de împrumut la Genoa în perioada iulie 2022 – iunie 2023.
Pe parcursul carierei, fundașul echipei naționale a României a ai jucat pentru Juventus, Salernitana, Sampdoria, AS Metropolitan și Sportul Studențesc.
În sezonul 2023-2024, Radu Drăgușin a jucat în 19 meciuri, dintre care 16 în Serie A și trei în Cupa Italiei, a dat un gol și o pasă de gol pentru Genoa.
Radu Drăgușin a adunat 12 meciuri în tricoul echipei naționale a României, acolo unde a debutat pe 25 martie 2022 într-un meci pierdut pe stadionul Steaua cu Grecia, scor 0-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER