Radu Drăgușin este pe val în tricoul celor de la Genoa, iar fundașul se află pe lista scurtă a fundașilor doriți de Tottenham în următoarea fereastră de mercato.
Dorit și de alte grupări importante, românul se luptă cu trei nume importante pentru transferul carierei, într-o perioadă în care Spurs caută să prindă locul de Champions League.
Deocamdată, în pole-position pentru un transfer la Tottenham pare să fie Jean-Clair Todibo. Ajuns la 23 de ani, fundașul trecut pe la Barcelona joacă la Nice, iar în acest an a debutat la naționala mare a Franței.
Pe lângă Radu Drăgușin, Spurs a mai pus ochii pe Tosin Adarabioyo, care a aparținut de Manchester City și joacă acum în tricoul londonezilor de la Fulham. Acesta are însă doar trei apariții din postura de titular în acest sezon de Premier League. Dar o țintă este și Lloyd Kelly, coleg cu Ionuț Radu la Bournemouth, care a avut însă destule probleme cu accidentările în ultima perioadă.
Prin urmare, de pe această listă, doar Radu Drăgușin nu este familiarizat cu stilul din Premier League, însă s-a călit deja în meciurile tari din Serie A, fiind o adevărată „stâncă”.
Florin Manea a recunoscut că Tottenham s-a interesat de serviciile lui Radu Drăgușin.
„Radu a fost din nou senzațional în meciul cu Juventus, i-a dat pe spate pe toți. Vă dați seama, la un astfel de meci atmosfera a fost una incredibilă, superbă, stadionul a fost arhiplin.
Impresia tuturor este că Radu a jucat bine cu Juventus, dar mare păcat că (n.r. – cei de la Genoa) au luat un gol prostesc și nu au câștigat.
N-a luat cartonaș galben nici acum și are deja 16 meciuri. Este rarisim pentru un fundaș central. Nu este exclus să fie chiar un record.
Cu Tottenham a fost doar o discuție în privința lui Radu. Există un interes din partea lor, o să vedem ce se va întâmpla în următoarea perioadă”, a spus Manea pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER