Lovitură cruntă primită de Jose Mourinho chiar în prima zi din 2024, data la care s-a activat clauza de reziliere a starului de la AS Roma, conform contractului semnat între cele două părți.
Paulo Dybala a semnat cu gruparea din capitala Italiei în iulie 2022, din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Juventus, iar la momentul respectiv au fost întâmpinat într-un mod pur și simplu fabulos de către fanii capitolinilor, ca o adevărată vedetă.
De atunci, fotbalistul argentinian în vârstă de 30 de ani, campion mondial alături de naționala țării sale la finalul anului 2022 în Qatar, a fost fără îndoială într-un dintre cei mai importanți jucători pentru echipa din „Cetatea eternă”, chiar dacă s-a confruntat de-a lungul acestei perioade cu multe probleme medicale.
Însă, tot atunci, în contractul semnat de Dybala și oficialii Romei a fost stipulată o clauză conform căreia, începând de la 1 ianuarie 2024, jucătorul sud-american va putea negocia cu orice altă echipă, în cazul în care aceasta va achita suma de 13 milioane de euro, una modică pentru nivelul financiar existent în prezent în campionatele puternice din Vestul Europei.
Totuși, aici există și un amendament, scos în evidență de către jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport. Aceștia au indicat că Roma are dreptul de a bloca activarea acestei clauze de reziliere, atunci când vine vorba despre cluburi din Italia.
Însă, nu se poate întâmpla același lucru atunci când pe fir va intra un club din afara „Cizmei”. Și este destul de clar pentru toată lumea că Paulo Dybala poate prezenta interes pentru multe echipe importante din campionate precum Anglia, Spania sau chiar Franța, aici fiind vorba în principiu doar de PSG.
După ce argentinianul a ajuns pe „Stadio Olimpico” s-a vehiculat la un moment dat că Manchester United l-ar dori pe acesta.
Iar acum, în contextul în care clubul de pe „Old Trafford” a fost preluat în proporție de 25% de cel mai bogat britanic, Sir Jim Ratcliffe, iar echipa acestuia se va ocupa de acum înainte de tot ce înseamnă operațiuni de natură sportivă, coroborat cu faptul că „diavolii roșii” se află într-o situație foarte complicată în acest punct al sezonului, din punct de vedere al rezultatelor, nu ar fi deloc exclus ca gigantul din Premier League să își dorească să activeze acea clauză a lui Paulo Dybala.
Practic, începând cu ziua de 1 ianuarie 2024, conducătorii și fanii Romei vor sta mereu cu sufletul la gură atunci când se va deschide o fereastră de mercato, așa cum este cazul acum, speriați de faptul că vedeta lor ar putea oricând să accepte o eventuală ofertă venită din partea unui club care decide să activeze clauza sa de reziliere.
Bineînțeles, pentru a putea fi vorba despre un transfer, va fi nevoie și ca fotbalistul să își dea acordul în acest sens, iar faptul că el dă semne că se simte foarte bine la Roma reprezintă un motiv solid de optimism pentru „giallorossi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER