Ionuț Chirilă și-a adus aminte de experiența pe care a avut-o cu Vali Crețu la Concordia Chiajna și a subliniat că acesta „a devenit un jucător cu personalitate foarte mare”.
În plus, Crețu a devenit capabil să joace pe mai multe posturi, după ce Rapid a ales să nu se mai bazeze pe el.
Ionuț Chirilă a recunoscut însă că Vali Crețu „era puțin rigid”, în condițiile în care tehnica fundașului nu este una deosebită.
„Vali Crețu a venit la mine. Îl dăduse afară Rapidul. I-am dat un salariu de 2.000 de dolari, dacă nu 1.500. Și l-am făcut unul dintre cei mai buni fundași dreapta din România. Chiar dacă era puțin rigid.
Am antrenat foarte bine polivalența și l-am trecut prin toate posturile, am lucrat cu el pe mai multe posturi și a devenit un jucător cu personalitate foarte mare, chiar dacă nu a avut o tehnică fantastică”, a afirmat Ionuț Chirilă.
Tehnicianul crede că FCSB „nu va renunța niciodată” la jucătorul pe care l-a adus în 2019, de la Gaz Metan Mediaș.
„Eu spun că FCSB nu va renunța niciodată la Crețu. Cred că mereu ai nevoie de un jucător cu o asemenea determinare. Harnic. Chiar dacă greșește, compensează. Într-adevăr, mai greșește, dar când e război ai nevoie de tipul ăsta de jucători ca Vali Crețu.
Gigi iar o să-i prelungească până în vară. Ai nevoie de el în anumite momente, chiar dacă nu e titular. E un jucător care muncește enorm de mult”, a mai spus Ionuț Chirila, potrivit sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER