Mario Zagallo, de patru ori campion mondial cu naţionala Braziliei, a murit, vineri, la Rio de Janeiro, la vârsta de 92 de ani.
El se confrunta cu probleme de sănătate de mai mult timp și a murit după o scurtă spitalizare.
Fostul mijlocaş, născut la Maceio, a fost de două ori campion mondial ca jucător, în 1958 şi 1962, apoi ca antrenor, în 1970, şi în cele din urmă ca antrenor secund al prietenului său Carlos Alberto Parreira, în 1994.
Zagallo a fost, de asemenea, vicecampion mondial în 1998. Zagallo a mai antrenat cele patru cluburi importante din Rio de Janeiro (Flamengo, Fluminense, Vasco şi Botafogo), precum şi Kuweit (1976-77), Arabia Saudită (1982-84) şi Emiratele Arabe Unite (1988-90).
„Cu mare tristeţe vă informăm despre moartea eternului nostru cvadruplu campion mondial Mario Jorge Lobo Zagallo. Un tată devotat, un bunic iubitor, un socru afectuos, un prieten loial, un profesionist desăvârşit şi un mare om. Un idol uriaş. Un patriot care ne lasă o moştenire de mari realizări… „, a anunţat familia într-un comunicat.
Zagallo a fost foarte popular printre fani, care i-au apreciat francheţea şi patriotismul. Este singura persoană, alături de Didier Deschamps şi Franz Beckenbaueur, care a câştigat Cupa Mondială atât ca jucător, cât şi ca antrenor.
Mario Zagallo a fost sculptorul „joga bonito” (jocul frumos). „Îi datorez multe. Poate că 50% din ceea ce am făcut a fost opera lui Zagallo”, a spus odată Pele.
„Am avut o mulţime de antrenori buni, dar Zagallo a fost cu adevărat cel mai bun”, a rezumat Ronaldo pe site-ul Federaţiei Internaţionale.
Format la Botafogo, jucător de picior stâng, extrem de abil şi inteligent, el a evoluat alături de cei mai mari jucători din istoria ţării sale, de la Pelé la Garrincha, Didi, Nilton Santos, Gerson, Rivellino, Jairzinho şi Tostao. Zagallo a jucat doar la Botafogo și Flamengo și a apărat de 33 de ori culorile naționalei Braziliei.
În 1950, în timpul serviciului militar, Mario Zagallo a participat la paza noului Maracana pe care îl văzuse construindu-se din cartierul său Tijuca. În mijlocul a 173.000 de spectatori, el a asistat împietrit la înfrângerea Braziliei în faţa Uruguayului în finala Cupei Mondiale. Petrecerea, care s-a transformat într-o tragedie, a devenit parte din memoria colectivă a Braziliei drept tragedia de la Maracana.
Mario Zagallo (Furnicuţa) a făcut parte din revenire. În mai 1958, a marcat de două ori la prima sa selecţie împotriva Paraguayului, o performanţă care a deschis uşa către Cupa Mondială. A jucat în toate meciurile pentru Seleçao, care a câştigat prima sa Cupă Mondială în 1958 (marcând un gol în finala cu Suedia), susţinută de un fenomen numit Pele. Zagallo a câştigat din nou trofeul în 1962, în Chile (alături de Garrincha, Vava, Amarildo şi Didi), iar de-a lungul vieţii sale a creat o legătură specială cu evenimentul cel mai important al fotbalului.
Cu câteva luni înainte de Cupa Mondială din 1970, a moştenit Seleçao. Joao Saldanha, care nu mai era în graţiile guvernului militar brazilian, a fost demis. Zagallo a fost trimis în misiune. El s-a întors la Cupa Mondială.
Într-o poziţie expusă, supusă celor mai virulente critici („Nicio alternativă la victorie pentru selecţionerul naţionalei: 150 de milioane de brazilieni menţin presiunea asupra lui Zagalo”, după cum rezuma New York Times). Mario Zagallo a rezistat şi şi-a construit legenda.
Cea a unui antrenor capabil să unească pasiunea brazilienilor şi câştigarea celor mai mari titluri. Acum este pe cale să semneze capodopera sa. O simfonie fără notă falsă în Mexic, în timpul celei mai frumoase dintre Cupe Mondiale. Prima în culori, prima care va fi transmisă în direct. Câştigătoare pentru a treia oară, Brazilia a luat definitiv Cupa Jules Rimet şi s-a impus drept cea mai mare echipă din toate timpurile. O echipă de vis (cu patru numere 10, Pele, Tostao, Gerson şi Rivelino), cu 22 de ani înaintea Dream Team americane care a electrizat Jocurile Olimpice de la Barcelona cu geniile baschetului Magic Johnson şi Michael Jordan. Cu câteva ore înainte de competiţie, însă, Brazilia se temea de un fiasco comparabil cu cel de la Cupa Mondială din 1966 (eliminare în turul I). Dar magia s-a întâmplat și la 39 de ani a câștigat Cupa Mondială ca antrenor.
El este al doilea cel mai tânăr selecționer din istorie, după Alberto Suppici, care a câștigat titlul mondial cu Uruguay, la numai 31 de ani.
„Am transformat complet Seleçao. Această echipă va rămâne pentru totdeauna în memorie”, spunea Zagallo, antrenorul unei Brazilii care a încântat lumea fotbalului (6 meciuri, 6 victorii, 19 goluri marcate în timpul competiţiei, o finală de vis, orchestrată de Pelé, câştigată cu 4-1 în faţa Italiei). „Echipa din 1958 este cea mai puternică în care am jucat vreodată, iar cea din 1970 este cea mai puternică pe care am antrenat-o vreodată. Cred că au avut două lucruri în comun: victoria şi capacitatea de a încânta şi de a uimi”, a rezumat Mario Zagallo.
Antrenorul brazilian a fost primul care a câştigat Cupa Mondială atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Lui i se vor alătura Franz Beckenbauer (1974 şi 1990), apoi Didier Deschamps (1998 şi 2018).
În 1994, el era încă coordonatorul sportiv al echipei naţionale braziliene când Romario şi Bebeto au câştigat titlul în Statele Unite.
„Ne-ai învăţat să iubim galbenul, culoarea Braziliei. Ne-ai apărat întotdeauna ţara, pe teren şi în afara lui. Eşti un exemplu pentru noi toţi”, a declarat emoţionat Dunga, căpitanul echipei, înainte de înfrângerea din finala din 1998 în faţa Franţei lui Aimé Jacque
Imediat după moartea sa, Confederaţia braziliană de fotbal (CBF), prin preşedintele său Ednaldo Rodrigues, a adus un omagiu „eternului său campion” şi a declarat şapte zile de doliu în onoarea sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER