Porsche-ul de 130.000 de euro al lui Gabi Torje, sechestrat 5 luni în vamă! Ce a descoperit fotbalistul român când a încercat să pornească „bestia” după atâta vreme

  • Publicat:

Gabi Torje, fost internațional, a povestit în cadrul unui podcast și despre pasiunea sa pentru mașini. A avut limuzine de sute de mii de euro, iar în perioada în care a jucat în Grecia, la AEL Larissa, conducea un Porsche de 130.000 de euro. Dar, mașina a fost confiscată pentru aproape cinci luni de către vameșii greci.

Torje e un fan al automobilelor nemțești, la un moment dat având un model de Mercedes placat cu aur.

Porsche-ul de 130.000 de euro al lui Gabi Torje, sechestrat 5 luni în vamă. Ce a descoperit fotbalistul român când a încercat să o pornească după atâta vreme

Torje, jucător cu sute de meciuri și zeci de goluri la Dinamo, a evoluat și în străinătate, în Turcia, Spania sau Grecia.

Mijlocașul, acum de 34 de ani, a bifat echipe precum Politehnica Timișoara, Dinamo, Farul, Udinese, RCD Espanyol, FC Granada, Konyaspor, Osmenlispor, Karabukspor, Sivasspor, Bandirmaspor sau Ankaraspor.

Dar, în Grecia, a rămas o perioadă fără Porsche-ul de 130.000 de euro. A plătit avocați cu 12.500 de euro pentru a-și recupera mașina, iar când a vrut să o pornească s-a „trezit” că mașina nu mai are curent.

„Mi-am luat CLS-ul în 2011, am dat 90.000 pe el, și l-am vândut cu 13.000, nu mai știu cât. L-am folosit vreo doi ani de zile și pe urmă i l-am lăsat surorii mele. Altă mașină la fel…

Mi-am luat Porsche-ul la fel. 130.000 a fost atunci și l-am dat cu 30.000, după șase ani. Ăia sunt bani aruncați pe geam”, a declarat Gabi Torje la podcastul Tare de tot.

Porsche Panamera are un motor de 4806 cm3, cu 400 cai putere, și atinge o viteză maximă de 282 km/h. În cinci secunde poate ajunge la 100 km/h.

„Nu-l conduci mereu, nu e ca și cum ai nevoie de el neapărat. AU fost momente în care a stat un an în garaj, când am fost plecat în Turcia sau în altă parte. Am o întâmplare tare cu mașina, în Grecia. Ei sunt în Uniunea Europeană și ar trebui să fie ca în UE. Dacă văd în România o mașină cu numere de Germania nu e nicio problemă…așa am crezut și eu.

M-am dus cu mașina în Grecia, am jucat la Larissa. Nu aveam voie să stau mai mult de șase luni, dar nu știam, nu mi-a zis nimeni…Apăruse Covid-ul, era pandemie și am făcut febră. O trimit pe prietena mea să-mi ia de la famacie niște medicamente și mă sună speriată: «M-au oprit două mașini de la vamă, erau în civil…și au confiscat mașina».

Am plătit avocații 12.500 de euro, ca să pot să-mi iau mașina din Grecia…și am luat-o după aproape cinci luni. Am plătit și amenda…Când să o iau, pentru că nu am mai fost pornită de patru luni și jumătate, nu mai avea curent. Era și parcată între șapte mașini și nu aveam cum să-i dau curent, nu avem cu să fac nimic”, a mai spus Torje pentru sursa citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
Se schimbă data de expirare la permisul auto. Ordin UE pentru șoferii pensionari. Trebuie să reînnoiască
Se schimbă data de expirare la permisul auto. Ordin UE pentru șoferii pensionari. Trebuie să reînnoiască
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×