Situație neplăcută pentru Neluțu Sabău, înainte cu câteva zile de reluarea campionatului. Ianis Stoica, unul dintre cei mai eficienți jucători ai lui U Cluj în acest sezon, nu s-a mai prezentat la antrenamente.
Atacantul are ofertă de la Hapoel Beer Sheva și vrea să forțeze transferul său la această echipă. Ianis Stoica este împrumutat de la FCSB.
„Este sub contract. Normal, era la dispoziția mea. Am aflat de 3 zile că nu mai vrea să… nu s-a mai prezentat la antrenamente din diferite motive, că îl doare ceva. Problemele acestea cu care sunt învățați ei. Nu cred că a procedat corect. El trebuia să se prezinte la antrenamente, dar este o chestiune a celor care conduc acest club. Eu sunt antrenor și îi antrenez pe cei pe care îi am la dispoziție. Să vedem ce se va întâmpla. Oricum, el de 3 zile nu s-a prezentat”, a spus Sabău.
Antrenorul Universității Cluj așteaptă rezolvarea acestei situații, dar pare că Ianis Stoica nu mai intră în planurile sale.
„Eu ce să fac cu unul care nu vrea? Dar, în același timp el este și sub contract, este jucătorul nostru. Să vedem cum vor gestiona cei din conducere această situație. Sunt clauze, negocieri care durează destul de mult. Cred că 95% s-a rezolvat transferul. E un atacant de afară”, a mai completat antrenorul lui U Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER