Juventus Torino, club care a contribuit puternic la formarea lui Radu Drăgușin, vrea acum un fotbalist de la FCSB, care e impresariat tot de Florin Manea.
Jucătorul, un fundaș central cu o înălțime de 1.89 metri, poate pleca pe grila de formare la 16 ani, fapt care l-ar face pe milionar să turbeze de furie.
Florin Manea, unul dintre numeroșii impresari ai lui Radu Drăgușin, a contribuit recent la realizarea unui transfer istoric pentru fotbalul românesc. Radu Drăgușin a fost vândut de Genoa la Tottenham Hotspur pentru 25 de milioane de euro, devenind cel mai scump jucător român tranzacționat vreodată.
Fundașul central al echipei londoneze a fost crestul la Regal Sport București, iar în 2018, la vârsta de doar 16 ani, a fost cumpărat de Juventus Torino, pentru 2.1 milioane de euro. Au urmat ani de muncă și experiențe pe la mai multe echipe din Italia, precum Sampdoria, Salernitana și Genoa, înainte ca Radu Drăgușin să ajungă la cota și la valoarea pe care o are astăzi.
Însă, drumul către succes al lui Radu Drăgușin s-ar putea repeta. Florin Manea, unul dintre numeroșii impresari ai Drăgușin, susține că Juventus Torino vrea un fotbalist de la FCSB, tot fundaș central, iar el este gata să intermedieze această mutare.
Mai în glumă, mai în serios, impresarul a transmis că s-ar putea „ciocni” cu Gigi Becali în curând, deoarece vrea să îl ducă pe fotbalist în Italia pe grila de formare.
Concret, jucătorul nu are 16 ani împliniți și nu este legitimat ca fotbalist profesionist. Astfel, după ce va împlini 16 ani, va putea să plece de la FCSB după achitarea grilei de formare, ceea ce reprezintă o sumă modică. Acest detaliu l-ar putea înfuria pe Gigi Becali, lasă de înțeles Florin Manea:
„Nu am lucrat cu Gigi Becali. Dar s-ar putea să ne ciocnim în curând. Am un copil foarte bun la el şi se apropie de 16 ani. Iar eu la 16 ani pot să îl iau la grilă (n.r. – grila de formare).
E vorba de Tudor Suciu. Îl vor multe echipe, inclusiv Juventus. El joacă fundaş central, exact ca Radu.
Este de picior stâng. Este mai tehnic ca Radu, dar îi lipseşte răutatea lui Radu. El e ardelean, dar creşte”, a dezvăluit Florin Manea, potrivit Fanatik.
Tudor Suciu are o înălțime de 1.89 metri și, potrivit spuselor lui Florin Manea, trage tare în sala de forță pentru a avea un fizic impunător, precum cel al lui Radu Drăgușin:
„Face la sală exact cum făcea Radu, iar când va împlini 16 ani îl pot duce la orice club”, a adăugat Florin Manea.
Totuși, impresarul a transmis că a luat legătura deja cu cei de la FCSB pentru a programa o întâlnire cu Gigi Becali. Florin Manea va încerca astfel să ajungă la un acord cu patronul FCSB, pentru ca gruparea roș-albastră să poată profita și ea de pe urma tânărului fundaș:
„Am vorbit deja cu nea Vali (n.r. – Vali Argăseală) să facem o întâlnire cu Gigi Becali ca să ajungem la un acord, iar copilul să beneficieze de niște condiții și clauze”, a completat Florin Manea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER