SCM Timișoara a obținut o nouă victorie în Alpe Adria Cup, cu un adversar ce a folosit doar șase jucători

Redactor:
Anda Deliu
SCM Timișoara a obținut o nouă victorie în Alpe Adria Cup, cu un adversar ce a folosit doar șase jucători
  • Publicat:

În penultima rundă din faza grupelor cupei Alpe Adria, SCM Timișoara a câștigat la scorul de 106-90 (22-27, 30-26, 28-21, 26-16) cu BC Vienna, adversar care a adus șapte oameni, dintre care un accidentat, și a jucat toată repriza a doua în cinci baschetbaliști.

Mică Vienă a bătut originalul într-un meci fără mare miză pentru români, care erau deja siguri de calificarea la turneul Final Four al competiției euro-regionale.

Un american, adus doar pentru a se putea da start meciului

Cu probleme de lot, BC Vienna a deplasat un efectiv de șapte jucători, dar americanul Demarkus Stuckey a venit doar pentru a se îndeplini condițiile pentru raportul de joc, căci era invalid medical. Chiar și așa, jucând în șase oameni, formația austriacă, care mai păstra șanse teoretice pentru a ieși din grupe, a făcut-o foarte bine în primul sfert, când a condus permanent.

După 12 minute de joc, Gajic a adus-o prima dată pe Timișoara în avantaj, la 28-27, iar jocul a continuat foarte strâns până la pauză, când s-a intrat cu 52-53, dar și cu accidentarea pe „sirenă” a lui Darko Bajo, care nu a mai putut juca.

BC Vienna s-a predat când a rămas fără rezerve

Desigur că misiunea timișorenilor s-a ușurat astfel enorm. Sfertul trei s-a terminat cu 80-74, iar în ultimele zece minute, spre deosebire de capitala valsului în fața Imperiului Otoman, vienezii chiar au capitulat. Nikola Gajic și Igor Kesar au fost cei mai buni marcatori ai Timișoarei, cu câte 20 de puncte fiecare. Pentru austrieci, Bogic Vujosevic a marcat cele mai multe puncte, 8.

Petricevic a avut și momente când a fost nervos

Antrenorul timișorenilor a avut momente în care a și strigat la elevii săi, în primul sfert.

„Sunt 2 puncte bifate. Cu siguranță e mult mai bine că am avut un meci cu bune și cu rele, decât dacă astăzi aveam, de exemplu, antrenament. Am spus și jucătorilor: Viena după valoarea individuală a jucătorilor, după bagajul lor de cunoștințe, după părerea mea este cea mai valoroasă echipă din grupa noastră dintre adversare. Siriscevic sau Konjevic au jucat chiar și în ABLA League. Vujosevic și Rados sunt doi jucători din naționala Austriei și ei știu să joace baschet. S-a văzut acest lucru în primele două sferturi. În sferturile trei și patru noi am ridicat intensitatea, am crescut ritmul de joc, ceea ce nu a convenit echipei adverse.

M-am gândit că nu e pentru prima dată, că ei erau șase și cu Stuckey care nu a jucat, sunt șase jucători care 98,5% din timpul de joc al sezonului consumă acest jucători. Ei au avut o rotație mică, ceea ce s-a văzut și cu numărul de puncte. Nici nu au jucat în apărare foarte agresiv. Noi am avut și multe aruncări deschise pe care nu le-am fructificat, dar nu erau juniori, doar jucători care duc greul întregului campionat Știam că nu le va fi ușor. S-a întâmplat și accidentarea lui Bajo. Mă gândeam cum să motivez jucătorii să nu se relaxeze, pentru că jucătorii nu-s proști. Indiferent ce le spui, ei văd când ies la încălzire numărul mai mic de jucători. Cum ar spune Șumudică, nu i-au ținut balamalele”, a punctat Petricevic.

Juniorii nu au putut fi învoiți de la școală

Antrenorul croat al vienezilor a spus că regulile austriece sunt foarte stricte, și nu a putut completa lotul cu juniori.

„Felicit Timișoara pentru o atmosferă bună în sală. A fost frumos să jucăm aici. Jocul a fost atractiv pentru spectatori, cu multe puncte marcate. Ambele echipe au depus un efort, mai ales în atac. Noi avem probleme cu accidentările și îmbolnăvirea jucătorilor, dar chiar și cu șase jucători eligibili și în contextul accidentării lui Bajo, cred că am arătat tărie de caracter, dorința de a lupta și meciul a fost foarte strâns până în ultimele 5 minute. Juniorii nu puteau veni pentru că au școală și în țara noastră școala nu îi învoiește. Sunt foarte trist, pentru că pentru tinerii noștri jucători să vină și să joace cu o astfel de echipă, cu experiență și jucători precum Gajic, care are o carieră bună, ar fi fost foarte bine”, a precizat Hrvoje Radanovic.

La vienezi a jucat Ivan Siriscevic, fost jucător din urmă cu mai mulți ani al echipei timișorene.

„Mă bucur că m-am întors. Am retrăit unele emoții, pentru că am făcut un sezon foarte bun când am fost eu aici. A fost foarte frumos să mă întorc. Am luptat cu o rotație scurtă, pentru că aveam accidentați și un alt jucător s-a mai accidentat și el la gleznă. Dar timp de trei sferturi am fost în meci, iar în ultimul sfert am căzut. Felicitări Timișoarei. Am avut multe accidentări în ultima vreme, chiar și un jucător ce nu putea juca a venit pentru a sta pe bancă. A fost greu să jucăm în cinci. Îmi felicit echipa că am rezistat așa bine”, a punctat croatul.

SCM Timișoara va juca ultimul meci din Grupa B în 7 februarie, la Irilirja.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×