Rapid a mai dat o lovitură pe piața transferurilor: a anunțat că și Jakub Hromada va juca pentru formația din Giulești.
Mijlocașul central a fost împrumutat până în vară la Rapid, giuleștenii având drept de cumpărare la finalul împrumutului.
Născut la Kosice, Jakub și-a făcut junioratul la Juventus Torino, Genoa și Sampdoria, evoluând la seniori pentru Pro Vercelli, Sampdoria, FK Senica, Viktoria Plzen, Slavia Praga și Slovan Liberec.
După transferul lui Cătălin Vulturar, Rapid a continuat „ofensiva” în mercato și a anunțat o nouă mutare: Jakub Hromada.
Ajuns la 27 de ani, Jakub Hromada a fost dat pe spate de atmosfera din Giulești, după ce a fost prezent la meciul cu Oțelul Galați, câștigat de 2-1 pentru Rapid.
Noul jucător al giuleștenilor își propune să ia titlul cu Rapid, chiar dacă FCSB pare favorită certă în acest moment.
„Sunt foarte fericit să fiu aici și să fac parte din acest club minunat. Abia aștept să-i văd pe suporteri și să cunosc pe toată lumea cât mai repede. Am văzut clipuri cu atmosfera de aici, i-am văzut aseară și pe viu și mi se pare ceva incredibil.
Mă bucur să iau parte la acest proiect și sper să ajut echipa cât de mult se poate. Vom face tot posibilul să luăm titlul sezonul acesta. Abia aștept să joc pe acest stadion, să-mi arăt calitățile și să sărbătoresc alături de suporteri la finalul partidelor”, a declarat slovacul care a fost campion cu Slavia Praga, pentru Rapid TV.
View this post on Instagram A post shared by FC Rapid 1923 (@fcrapid1923oficial)
A post shared by FC Rapid 1923 (@fcrapid1923oficial)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER