Yassine Bahassa ar putea avea drum liber către FCSB în vara acestui an, după ultimul anunț făcut de Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, în exclusivitate pentru ProSport!
După o perioadă în care n-a mai jucat deloc pentru gruparea din Bănie, existând speculații că a absentat tocmai din cauza situației contractuale, francezul a revenit cu gol în derby-ul cu Dinamo, câștigat cu 2-1 în etapa 24.
Contactat de reporterul ProSport, Adrian Mititelu a recunoscut că nu a ajuns încă la un acord cu Yassine Bahassa pentru prelungirea contractului scadent în iunie 2024! Cu toate astea, afaceristul nu se dă încă bătut și are speranțe că va ajunge la un numitor comun cu reprezentanții francezului lunile viitoare.
Se văd, însă, în continuare semnele unei rupturi între părți, patronul celor de la FC U Craiova nefiind foarte încântat de prestația mijlocașului în meciul cu Dinamo, în ciuda faptului că a reușit să marcheze un gol pe cât de frumos, pe atât de important.
În plus, Mititelu a motivat într-un mod cel puțin interesant absența lui Bahassa de la meciul cu Farul Constanța. Afaceristul a lăsat de înțeles că francezul n-ar fi avut prezența asigurată pe teren, nici măcar de pe bancă, astfel că s-a decis să nu facă deplasarea, cu toate că era considerat unul dintre „starurile” lotului pregătit de Giovanni Costantino.
„Nu, deocamdată n-am rezolvat nimic cu contractul, dar o să vedem, poate până la urmă ajungem la o înțelegere. (n.r. – despre prestația lui cu Dinamo) Putea și mai mult! Sunt mulțumit că a dat un gol frumos, dar așteptările erau mult mai mari de la el.
A fost primul meci pe care l-a jucat după pauză și probabil și-a pus amprenta și chestia asta. (n.r. – n-ar fi jucat din cauza situației contractuale) Nu e adevărat, la Rapid a fost în plan să joace, dar din cauza acelor schimbări, modul în care a văzut Giovanni (n.r. – Costantino) meciul, n-a apucat să mai intre.
Iar la meciul de la Farul a fost atât de mare banca încât așa am ales, să-l iei până la Constanța și să nu-l bagi deloc, am zis că-l pregătim pentru meciul cu Dinamo și a fost o soluție foarte bună”, a spus Adrian Mititelu, pentru ProSport.
La finalul anului trecut, Gigi Becali vorbea despre situația lui Bahassa pentru ProSport și recunoștea că ia în calcul să-l aducă la FCSB liber de contract în vara lui 2024.
Cum situația francezului nu s-a schimbat cu nimic, patronul liderului din Superliga ar putea profita de ocazie și să-i dea o lovitură grea lui Adrian Mititelu.
„M-am interesat și am aflat niște lucruri de Bahassa. Pe Bahassa pot să îl iau la FCSB dacă îl vreau liber de contract în vara anului viitor. De ce să mai plătesc bani pe el dacă l-aș putea lua liber de contract? Dar, hai că nu vreau să mai vorbesc de fotbaliștii lui Mititelu chiar în săptămâna meciului dintre noi.
Nu vreau să mă cert cu Mititelu, dar eu așa am aflat despre Bahassa. Am aflat că la vară rămâne liber de contract, iar acum în iarnă intră în ultimele șase luni de contract acolo la Mititelu”, spunea Becali pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER