Adrian Mutu vrea nepărat la CFR Cluj un jucător cu care a lucrat la Rapid și căruia îi expiră în această vară înțelegerea cu gruparea giuleșteană.
Alexandru Albu a intrat la 1 ianuarie în ultimele șase luni de contract cu Rapid și poate semna cu oricine âl dorește, însă Dan Șucu, acționarul majoritar din Giulești, nu-l va lăsa ușor să plece și îi va propune prelungirea contractului.
Mijlocașul Alexandru Albu, 30 de ani, se află în ultimele șase luni de contract cu gruparea vișinie și nu știe deocamdată încotro s-o apuce. Și-ar dori enorm să plece în străinătate, Adi Mutu îi dă târcoale, însă știe că este dorit în continaure și de Rapid, acolo de unde așteaptă oferta de prelungire pe încă doi ani a lui Dan Șucu.
”Nu știu nimic despre transfer. Am primit mesaje. Eu sunt la Rapid, sunt cu gândul numai la Rapid și am un meci important. Dacă există cineva care poate vorbi despre asta, acela e impresarul meu. Mi-ar plăcea să prind un transfer în străinătate. Eu acum sunt la Rapid. Până în vară, sunt aici. Am vorbit cu domnul Victor Angelescu și mi-a spus să ne întâlnim pentru a vorbi. Nu discut cu niciun club. Eu nu mă ocup de partea aceasta. Locul meu este la antrenament”, a declarat Alexandru Albu.
Robert Niță, un apropiat al lui Dan Șucu și al conducerii rapidiste, știe sigur că Alexandru Albu înclină să rămână în continuare în Giulești, iar dorința sa coincinde cu a șefilor săi, care în perioada următoare îi vor propune noua înțelegere.
”Eu știu că Albu va rămâne la Rapid. (n.r. dacă lui Alexandru Albu i se va prelungi contractul din vară) Da, da! Albu a avut un randament foarte bun cu Mutu antrenor la Rapid, dar în momentul de față și dorința lui e să rămână în Giulești, iar dorința clubului este să-i prelungească contractul pe doi ani. Dorința băncii tehnice și a conducerii Rapidului e ca Albu să prelungească, iar zilele următoare va primi oferta de prelungire pe doi ani”, a spus Robert Niță, conform Fanatik.
Alexandru Albu a făcut o declarație controversată după victoria din prelugiri cu Dinamo din urmă cu două etape. La flash-interviurile de după meci, mijlocașul a catalogat pe Dinamo ca pe o echipă mică, susținând că el și colegii săi nu ar trebui să aibă atâtea emoții cu formațiile din subsolul clasamentului. Acum, Albu a revenit cu scuzele de rigoare pentru suflarea dinamovistă.
”Am primit câteva mesaje, nu multe. Într-adevăr eram și nervos după meci, pentru că tot stadionul m-a înjurat și pe mine și pe copiii mei, nu mi s-a părut ok să înjurăm, dar asta este. Fiind nervos am vrut să spun probabil altceva cu siguranță, dar a ieșit ce a ieșit. Îmi cer scuze pe această cale, nu am vrut să-i jignesc”, a spus Albu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER