Mircea Rednic, mesaj războinic înainte de UTA – Botoșani: „Toți au țipat că vor în play-off!” Cum se poziționează antrenorul în războiul dintre conducere și suporteri

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic, mesaj războinic înainte de UTA – Botoșani: „Toți au țipat că vor în play-off!” Cum se poziționează antrenorul în războiul dintre conducere și suporteri
  • Publicat:

Din august 2021, UTA nu a mai legat trei succese în Superliga României. Ocazia li se ivește arădenilor luni, de la ora 17:00, Live Video Online pe ProSport, în meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani, echipa de pe penultimul loc în clasament.

Rednic: „Am câștigat două meciuri, dar nu e de ajuns”

Mircea Rednic susține că jucătorii săi sunt mai deciși ca niciodată să nu rateze întâlnirea cu cele trei puncta ce i-ar băga serios în cărți pentru un loc de play-off. Mai mult „Puriul” s-a arătat impresionat de reacția echipei când s-a vorbit despre obiectiv.

„Vă spun că mi s-a făcut așa pielea de găină în momentul când i-am întrebat ce vreți? Vreți tot timpul să ne uităm în jos, să fim la retrogradare sau vreți play-off? Exact asta a fost întrebarea, vreți play-off? Toată lumea a țipat: «Vrem play-off». Apoi le-am zis că în fotbal trebuie, mai ales în situația de acum, ca prin jocul și rezultatele echipei să facem ca lumea să fie mai înțelegătoare și să se găsească o soluție prin care toată lumea să susțină această echipă și să participe la evoluțiile și rezultatele echipei. Nu mai țin cont de statistică, eu știu ce vreau și băieții cred că au înțeles.

Eu sunt ferm convins că băieții sunt conștienți și luni se vor prezenta foarte bine și ne dorim trei sau patru victorii la rând, dacă vrem într-adevăr. Și nu vorbesc neapărat de play-off, ci vorbesc despre faptul că avem nevoie de puncte în perioada asta. Știți foarte bine că, indiferent dacă ești în play-off sau în play-out, se vor înjumătăți punctele. Am câștigat două meciuri, dar nu e de ajuns, mai sunt șase meciuri, fiecare meci trebuie să îl tratăm cu foarte mare seriozitate”, a spus Mircea Rednic cu două zile înainte de duelul cu trupa lui Bogdan Andone.

„Să fim destul de inteligenți și să profităm de meciul de acasă. Florescu = Nistor al Botoșaniului!”

La finalul meciului de la Cluj, câștigat de UTA cu 3-1 în fața Universității, antrenorul arădenilor spunea că echipa sa poate să viseze dacă o bate luni pe FC Botoșani.

„Nu mai vreau să spunem că visăm, dar ne dorim foarte mult și vom face tot ce e posibil și tot ce depinde de noi ca să câștigăm acest meci. Jucăm acasă, în fața propriilor suporteri, terenul e foarte bun. Dar asta e și pentru adversari, iar eu țin minte de pe vremea mea… Când dădeam de un teren bun, se năștea fotbalistul din mine. Sper să fim destul de inteligenți și să profităm de meciul de acasă, să avem aceeași atitudine bună, aceeași ambiție, aceeași agresivitate în sensul bun al cuvântului încă din primul minut, să simtă că aici nu au nicio șansă. E clar că meciul nu va fi ușor, și ei au nevoie de puncte, s-a schimbat antrenorul, au venit și alți jucători, văd nume noi în echipă, au jucat în două sisteme, cu trei fundași centrali și cu patru. Au și jucători care au calitate și este vorba de Florescu, care e un Nistor al Botoșaniului. În momentul când el are evoluții bune și echipa merge, merge bine. Deci trebuie să fim foarte atenți, să avem un începutul de joc ca cel pe care l-am avut cu Sepsi, să fim prezenți în careul adversarilor, să ne creăm ocazii, să dăm goluri. Mai mult ca sigur, din momentul în care vom înscrie, ei sunt obligați să iasă la joc, vor fi spații, avem jucători care au viteză și vrem să exploatăm toate punctele lor slabe”, susține antrenorul „roș-albilor”, care nu va putea pe Micovschi (suspendat), în timp ce Freitas este incert.

Redic l-a lăudat și pe Bogdan Andone, omologul de pe banca grupării moldave: „ Îl cunosc și pe Bogdan, e un tip serios care îmi place. A lucrat cu antrenori, a avut reușite și în străinătate și asta contează foarte mult. A reușit să ia o echipă care era la retrogradare și s-o ducă în play-off în Cipru. Deci, se vede amprenta lui la jocul echipei, este foarte, foarte serios. Și cu CFR s-a văzut o dăruire, s-a văzut o altă echipă față de meciurile trecute”.

Căpușă, cu gândul la UTA, dar și la națională: „Toată lumea m-a văzut un jucător pierdut”

De când a semnat cu UTA, în luna septembrie, Tiberiu Căpușă (25 de ani) a jucat în toate meciurile sezonului din Superliga, de 9 ori ca titular: „Întâlnim o echipă dificilă, chiar dacă este în subsolul clasamentului. Cred că o să fie cel mai dificil meci, de asta trebuie să fim concentrați și să luăm cele trei puncte.

Din punctul meu de vedere, este cel mai important meci și nu trebuie să cădem în capcana asta, că suntem favoriți sau că ei sunt acolo jos în clasament. De asta trebuie să ne focusăm și să facem un meci foarte bun ca să luăm cele trei puncte. Cred că fiecare dintre noi ne-am gândit la acest meci, ne-am antrenat bine și ne antrenăm în continuare cât putem de bine. Trebuie să fim foarte concentrați, să rămânem cu picioarele pe pământ. Jucăm acasă, avem aportul suporterilor și cred că nu avem nimic de pierdut, doar să luăm cele trei puncte. Cred că doar noi ne putem face meciul greu, așa consider eu, doar dacă vom intra pe vârfuri sau îi vom trata superficial. Dar nu cred că este cazul, pentru că știm foarte bine ce avem de făcut, adică trebuie să intrăm mai hotărâți ca niciodată pe teren.

Am vorbit în vestiar despre play-off, dar momentan trebuie să ne vedem de meciul cu Botoșani, să luăm cele trei puncte și abia apoi putem să discutăm despre ce va urma, despre play-off sau ce va fi”, a spus fundașul dreapta al lui Rednic, care speră să se mai întoarcă și la echipa națională, acolo unde a debutat într-un amical cu Anglia în vara anului 2021, când a comis penalty-ul din care „tricolorii” au pierdut cu 0-1.

„Bineînțeles că mă mai gândesc la echipa națională, chiar dacă toată lumea poate nu-mi dă nicio șansă. Sau, după acea greșeală, toată lumea m-a văzut un jucător pierdut. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine aici și pe viitor eu zic că va fi bine”, a mai spus singurul fotbalist din actualul lot al UTA-ei care a debutat la prima reprezentativă.

Rednic cere unitate la Arad: „Toată lumea să fie alături de echipă!”

La Arad, conflictul dintre conducerea clubului UTA și suporterii care dețin marca și palmaresul atinge cote maxime. Luni, chiar înainte de meciul cu Botoșani, se va vota – probabil – excluderea celor de la Suporter Club UTA din AFC UTA Arad. Fanii au reacționat cu acuze grave în special la adresa lui Alexandru Meszar, în timp ce echipa și stafful tehnic par prinși la mijloc în acest conflict ce-și va urma calea în instanță.

„Am văzut ceva și nu aș vrea…ca după aia să mă luați pe mine ca eu să-mi văd de antrenorat. Eu când am venit aici am cerut răbdare, am cerut liniște, vreau ca toată lumea să fie alături de echipă. Nici mie nu îmi convine situația și mai ales înaintea acestui meci. Sper ca lumea să înțeleagă și sloganul ăsta…UTA pentru noi înseamnă totul (n.r. probabil a dorit să se refere la «Pentru noi doar UTA contează»). Așa să fie și luni pentru că avem meci și toată lumea trebuie să fie concentrată și să fie alături de echipă. E un subiect în care nu vreau să intru, deci nu mai vreau. Cei care nu au acreditare (n.r. la Arad unii jurnaliști nu mai sunt acreditați la meciurile UTA-ei) stau acasă și de abia așteaptă ca să scot o perlă și să facă articole, deci nu mai vreau.

Din momentul ăsta și conferințele mele vor fi doar despre meciul care urmează. Și alte întrebări, vă rog, degeaba le puneți pentru că nu vă răspund. Dacă vreți să fiu așa, așa o să fiu”, a fost reacția lui Mircea Rednic pe seama subiectului momentului în ceea ce o privește pe UTA.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×