Performanţă uriaşă pentru Ana Bogdan la Transylvania Open! Jucătoare a reuşit să se califice în finala singurului turneu de nivel WTA 250 din România, fiind cap de serie numărul opt.
Astfel, Ana Bogdan a reuşit să o învingă pe conaţionala Jaqueline Cristian, în trei seturi, într-un meci care s-a disputat sâmbătă, 10 februarie 2024, pe BT Arena din Cluj-Napoca.
Ana Bogdan a reuşit să o învingă pe conaţionala Jaqueline Cristian în trei seturi şi să se califice în finala Transylvania Open, după un meci care a durat două ore şi 50 de minute. Ana Bogdan s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-4 şi astfel va juca a doua sa finală WTA 250 din carieră. Prima finală de acest gen pe care Ana Bogdan a jucat-o a fost cea pierdută în 2022, la Varşovia. Atunci, românca o întâlnea pe Caroline Garcia, jucătoatoare din Franţa.
În primul set din meciul disputat în compania conaţionale Jaqueline Cristian, Ana Bogdan a reuşit să se impună cu 6-3. Jaqueline Cristian, locul 81 WTA a dominat clar setul al doilea, în care a condus cu 5-0 şi pe care şi l-a adjudecat cu scorul de 6-3.
Setul decisiv a fost unul foarte strâns, dar Ana Bogdan a reuşit primul break, la 4-3, Jaqueline Cristian a făcut rebreak, dar Ana Bogdan a reuşit să încheie meciul pe seriviciul adversarei şi să se impună, în ultimul set, cu scorul de 6-4.
Astfel, aceasta este a treia victorie pe care Ana Bogdan o obţine în faţa jucătoarei Jaqueline Cristian, din tot atâtea meciuri.
Ana Bogdan s-a calificat în finala Transylvania Open şi şi-a aflat deja şi adversara. Sportiva o va înfrunta, în ultimul act, pe jucătoarea din Cehia, Karoline Pliskova, care a reuşit să se impună în faţa brianicei Harriet Dart. Pliskova nu a avut o misiune prea dificilă şi s-a impus în două seturi, 6-3 şi 6-3. Ana Bogdan ocupă o poziţie mai bună în clasamentul WTA (65), în timp ce adversara din finala de la Transylvania Open ocupă poziţia 78.
Jaqueline Cristian, care a fost eliminată de Ana Bogdan, s-a ales cu un cec în valoare de 11.610 dolari dar şi cu 98 de puncte WTA. Totodată, Ana Bogdan şi-a securizat un cec de 20.830 de dolari şi 163 de puncte WTA.
Înainte de calificarea Anei Bogdan în finala Transylvania Open, doar două românce au mai reuşit să ajungă în actul final. Este vorba despre Simona Halep, care a reuşit această performanţă în 2021 şi despre Gabriela Ruse, în 2023. Cu toate acestea, Ana Bogdan este prima româncă care are şansa să câştige acest turneu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER