Min. 90+3: Centralul partidei fluieră finalul. FCSB se impune cu 1-0!
Min. 90: De la margine s-au arătat 3 minute de prelungiri!
Min. 89: Schimbare la gazde. Valentin Creţu îl înlocuieşte pe Tudor Băluţă.
Min. 88: Antrenorul oaspeţilor face trei schimbări. Ies Kecskes, Oroian şi Kallaku, intră Bălaşa, Renta şi Gheorghe.
Min. 78: Darius Olaru îi oferă o pasă superbă lui Luis Phelipe, care nu reuşeşte să îl învingă pe Niczuly.
Min. 78: Safranko şutează puternic, peste poarta apărată de Târnovanu.
Min. 72: Aganovic părăseşte terenul, în locul lui intră Rondon. Sepsi forţează egalarea.
Min. 65: Matei trimite un şut din afara careului, dar mingea trece pe lângă poarta apărată de Târnovanu.
Min. 64: Miculescu părăseşte terenul, intră Ovidiu Popescu.
Min. 61: Schimbare la oaspeţi. Iese Dumitrescu, intră Varga.
Min. 46: Schimbare în formaţia gazdă. Florinel Coman părăseşte terenul şi intră Luis Phelipe.
Min. 45: Pauză pe Arena Naţională. FCSB conduce cu 1-0 după primele 45 de minute.
Min. 45: Aganovic bate o lovitură de la colţ, iar Kecskes reia spre poartă. Mingea este reţinută de Târnovanu.
Min. 26: Miculescu scapă singur cu Niczuly, dar portarul celor de la Sepsi reuşeşte să respingă.
Min. 21: Kallaku şutează puternic, dar mingea trece puţin pe lângă poartă.
Min. 16: Băluţă trimite mingea în plasă cu un şut din interiorul careului!
Min. 14: Păun trimite un şut puternic din afara careului. Târnovanu respinge în corner.
Min. 2: Florinel Coman ratează prima ocazie a meciului.
Min. 1: Fluier de start pe Arena Naţională!
Meciul FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe are loc în etapa 25 din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe Stadionul Municipal Sibiu va putea fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport.
FCSB şi Sepsi se vor lupta duminică, 11 februarie 2024, începând cu ora 20.45, pentru a obţine cele trei puncte puse în joc. Partida se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa cu numărul 25 din Supeliga României.
Înainte de această partidă, FCSB este în continuare lider autoritar în Superliga. Cu toate acestea, între trupa antrenată de Elias Charalambous şi ocupanta poziţiei secunde, Rapid Bucureşti, mai sunt doar şase puncte. Astfel, FCSB caută victoria în meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, pentru a se distanţa la nouă puncte de trupa antrenată de Cristiano Bergodi. În acest moment, FCSB ocupă prima poziţie în clasament, reuşind să acumuleze nu mai puţin de 51 de puncte în 24 de etape.
De partea cealaltă, această partidă are o importanţă uriaşă şi pentru cei de la Sepsi. O eventuală victorie le-ar asigura trei puncte în clasament, ce le-ar permite să spere, în continuare, la ocuparea unui loc în play-off. În acest moment, covăsnenii ocupă poziţia a şasea în Superliga României, acumulând 37 de puncte în 24 de etape.
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic – Olaru, Lixandru, Alhassan – Al. Băluță, Miculescu, Fl. Coman Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Pandele, Luis Phelipe, Nana Antwi, Ov. Popescu, Radaslavescu Antrenor: Elias Charalambous
Sepsi: R. Niczuly – Oroian, Kecskes, D. Ciobotariu, Dumitrescu – N. Păun – Kallaku, C. Matei, Aganovic, Fl. Ștefan – Safranko Rezerve: D. Moldovan, R. Niczuly, M. Bălașa, Renta, J. Rodriguez, Rondon, Popsa, K. Varga, I. Gheorghe Antrenor: Bernd Storck
Cu o zi înainte de partida pe care FCSB o va disputa cu Sepsi Sf. Gheorghe, antrenorul Elias Charalambous a vorbit despre meci şi susţine că echipa pe care o antrenează urmează să întâlnească o echipă puternică a campionatului. Totodată, acesta a menţionat că îşi doreşte ca cele trei puncte să rămână la Bucureşti.
„După cum știți, avem un alt meci greu cu o echipă foarte bună din punctul de vedere. Au un antrenor foarte bun (n.r. Bernd Storck) și știm că va fi greu, dar avem nevoie de 3 puncte”, a spus Elias Charalambous.
Antrenorul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe a prefaţat meciul cu FCSB şi susţine că echipa pe care o conduce va face totul pentru a obţine cele trei puncte. Totodată, Bernd Storck a vorbit şi despre problemele de lot pe care le întâmpină în această perioadă.
„Poate lucrurile vor fi mai interesante cu FCSB, liderul din campionat. În acest joc nu avem nimic de pierdut. Cred că cei de la FCSB fac o treabă foarte bună, în ultimele șase jocuri, au patru victorii și două remize. Joacă foarte compact în defensivă, iar în ofensivă sunt cei mai buni în acest moment, dar, desigur, fiecare echipă poate câștiga împotriva lor.
Vom da totul în acest joc pentru a obține cele trei puncte. Avem câțiva jucători accidentați. Debeljuh nu poate juca, Varga, Ștefănescu are gripă. Este păcat că nu avem toți jucătorii, dar avem un lot bun, sunt alți jucători care pot face un joc foarte bun.
Va fi un joc interesant, vor fi două echipe care vor să joace fotbal, vom juca pe un stadion foarte frumos. Vrem să jucăm foarte bine din primul minut, pentru a păstra egalitatea pe tabelă. Dacă e posibil, ne vom crea și ocazii de gol. Trebuie să vedem ce putem face în 90 de minute”, a spus Bernd Storck, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER