Anunțul momentului despre Dănuț Lupu (56 de ani), care se află în spatele gratiilor deja de mai bine de patru luni. Fostul fotbalist de la Dinamo a fost arestat în prima jumătate a lunii octombrie și are de ispășit șapte luni și 10 zile de detenție.
Totuși, din informațiile obținute de ProSport, Dănuț Lupu a fost transferat „La Deschiși” și o duce în pușcărie ca la hotel. Gigi Becali nu l-a ajutat, așa cum promisese, dar soarta l-a salvat.
Pe 8 octombrie 2023, în mediul online au apărut primele imagini cu Dănuț Lupu în cătușe, fostul fotbalist de la Dinamo fiind reținut direct de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și transportat la Penitenciarul Rahova din București. Aici, Dănuț Lupu trebuie să execute o sentință de 7 luni și 10 zile de închisoare, condamnare pe care a primit-o pentru că a condus în repetate rânduri fără permis.
La scurt timp după ce era plasat în spatele gratiilor, Dănuț Lupu primea o veste pozitivă din partea lui Gigi Becali. Patronul FCSB anunța atunci că îl va angaja pe Lupu, pentru a-i permite să își execute pedeapsa în regim deschis.
I-a dat 7 luni, face 3 luni și jumătate în regim deschis. Pac, hârtie, eu îi dau. Domnule, vreau să angajez de la voi de la penitenciar un deținut care a fost fotbalist, mijlocaș bun, dădea pase bune (n.r. – râde). Înțelegi? Care a fost la o echipă care a câștigat campionatul. Altfel nu ți-l dă. Și mie mi-l trimit într-o mașină, îl ia pe Lupu dimineață la ora 07:00, îl duce la mine acolo, la Berceni”, declara Gigi Becali, în octombrie 2023.
Patronul FCSB nu s-a ținut de cuvânt, însă chiar și așa, soarta l-a salvat în cele din urmă pe fostul fotbalist de la Dinamo.
Potrivit informațiilor intrate în posesia ProSport, Dănuț Lupu are o viață mai bună la pușcăria Rahova, după ce a fost transferat „la deschiși”, un regim de detenție care seamănă cu un hotel pentru infractori, pentru că beneficiezi de multe facilități, mai puțin de libertatea de a părăsi închisoarea.
Sursele ProSport susțin că Lupu mai are puțin de ispășit din pedeapsă, acest pas fiind ultimul înainte de eliberare.
Iată mai departe câteva dintre avantajele pe care deținuții le au „la deschiși”. Pușcăriașii nu mai au gardieni, ci au doar un singur supraveghetor. De asemenea, primesc dreptul la muncă și dreptul la cameră intimă, dar și toate celelalte drepturi ale altor regimuri de detenție.
Cei care se află „la deschiși” au obligația să intre seara la 22:00 în camere și dimineata să se prezinte la 7:00 la deschidere. Apoi, ei pot face orice doresc. Au televizorul la liber, iar gardul care îi înconjoară nu mai e cu sârmă.
De regulă, „la deschiși” se găsesc polițiști, economiști, infracțiuni fără violență, cum ar fi acte de corupție, fals și uz de fals.
Dănuț Lupu va împlini vârsta de 57 de ani în această lună, la data de 27 februarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER