Înfrângerea cu Sorana Cîrstea i-a pus capac! Maria Sakkari a rupt contractul cu antrenorul care a ajutat-o să ajungă pe locul 3 mondial

Înfrângerea cu Sorana Cîrstea i-a pus capac! Maria Sakkari a rupt contractul cu antrenorul care a ajutat-o să ajungă pe locul 3 mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Sakkari (Grecia, 9 WTA) și-a concediat antrenorul care i-a fost alături în ultimii șase ani! Jucătoarea învinsă de Sorana Cîrstea (România, 22 WTA) în urmă cu o săptămână a anunțat că a pus punct colaborării cu americanul Tom Hill.

Săptămâna trecută, Maria Sakkari a suferit o înfrângere usturătoare în fața Soranei Cîrstea, scor 6-2, 6-1 în turul al doilea al turneului de la Abu Dhabi.

Grecoaica nu și-a putut reveni după eșecul incredibil suferit în fața româncei, iar luni a pierdut cu Linda Noskova (Cehia, 28 WTA), scor 3-6, 7-6(2), 7-5 în turul secund la Doha.

Înfrângerea cu Sorana Cîrstea i-a pus capac! Maria Sakkari a rupt contractul cu antrenorul care a ajutat-o să ajungă pe locul 3 mondial

Pe fondul înfrângerilor suferite contra unor adversare mai slab clasate decât ea, Maria Sakkari a renunțat la antrenorul Tom Hill, după șase ani. Decizia Mariei îi surprinde pe mulți, ținând cont că ea și Tom păreau foarte apropiați.

„Tom, îți mulțumesc pentru toate emoțiile, pentru sprijinul acordat pe teren și în afara terenului și pentru faptul că ai crezut în mine încă din prima zi. Am crescut împreună și m-ai ajutat să realizez că totul este posibil.

Nu numai că m-ai făcut o jucătoare mai bună, dar m-ai făcut și o persoană mai bună. Îți mulțumesc că îți dorești mereu ce e mai bun pentru mine și că mă sprijini mereu! Succes la următorul capitol din cariera ta”, a transmis, joi, Maria Sakkari.

Ce cuvinte i-a putut adresa Maria Sakkari antrenorului ei, în timpul turneului de la Indian Wells

Maria Sakkari a atins un maxim în carieră în anul 2022, când a urcat pe poziția 3 WTA. În ciuda faptului că avea o relație sudată cu antrenorul ei, jucătoarea din Grecia i-a adresat cuvinte șocante lui Hill în timpul turneului de la Indian Wells, tot în anul 2022.

În documentarul Netflix „Break Point”, Maria Sakkari a fost surprinsă spunându-i lui Tom Hill: „Un singur cuvânt și îți iau gâtul!”, urmat de o înjurătură în limba greacă: „Du-te naibii! Arzi în iad”.

Sakkari a cucerit două titluri în circuitul de tenis profesionist. Ea a mai fost antrenată în perioada 2017-2018 de Thomas Johansson, suedezul care a lucrat până de curând cu Sorana Cîrstea.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Taxă majorată pentru proprietarii auto. Se achită până la 125 de lei. Intră în vigoare din 7 aprilie
Taxă majorată pentru proprietarii auto. Se achită până la 125 de lei. Intră în vigoare din 7 aprilie
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×