Blat ordinar pentru un bilet la pariuri într-o ligă din India. Jucătorii și-au dat două autogoluri incredibile, iar fanii au reacționat imediat pe rețelele de socializare, solicitând măsuri drastice împotriva fotbaliștilor.
Cele două autogoluri, demne de cascadorii râsului, au avut loc pe final de meci. Chiar și comentatorii partidei au fost șocați de evenimentele care au avut loc pe teren și nu le-a venit să creadă la ce au asistat.
Meciul care a șocat o țară întreagă a avut loc în India, unde o echipă și-a marcat, fără jenă, două autogoluri în ultimele minute ale jocului. Cei de la Ahbab FC și Royal Rangers FC s-au întâlnit în etapa cu numărul 17 din Delhi Premier League, prima divizie din New Delhi, capitala Indiei. În minutul 87 al partidei, gazdele conduceau cu scorul de 4-0, dar lucrurile au luat-o razna imediat.
În puținele minute care mai erau din meci, jucători de la Ahbab FC au trimis de două ori mingea în propria poartă. În cazul primului autogol, jucătorii echipei gază au trimis mingea în propria poartă cu un șut din careu, după ce au făcut o intercepție în defensivă. În minutul 89, fundașii celor de la Ahbab au făcut o nouă „greșeală” și au trimis mingea în propria poartă, sub privirile propriului portar.
Astfel, de la un 4-0 categoric, meciul s-a încheiat cu scorul de 4-2, iar fanii din India au răbufnit prin intermediul rețelelor de socializare.
„Asta e realitatea din fotbalul indian. Autorități corupte și jucători și arbitri care pariază la greu. Aceasta este prima ligă din Delhi, cu meciuri aranjate. Nu există niciun motiv să joci în asemenea mediu. Rușine tuturor!”, a scris cel care a publicat clipurile pe internet.
Imaginile cu cele două autogoluri marcate de cei de la Ahbab au ajuns rapid virale pe rețelele de socializare, iar comentariile de la postări au fost din cele mai dure. Astfel, unii suporteri au ajuns chiar să ceară „închisoare pe viață” pentru cei implicați, susținând că nu a fost vorba despre altceva decât un blat.
„Ce naiba am văzut?” și „Probabil că cineva de pe margine pariase pe goluri marcate. Patetic” au fost alte două reacții ale internauților, la vederea imaginilor jalnice.
Chiar și comentatoarea partidei, de la televiziunea indiană, a fost șocat de ceea ce a văzut pe teren: „Ce se întâmplă? Ce a fost asta?”, a spus ea, după primul autogol. „Ce, ce, ce, ce? Nu! Încă unul! Greșeală? Nu se poate”, a exclamat la cel de-al doilea sugerând că este vorba despre un meci trucat.
I can guarantee that fixing is rampant in the @FootballDelhi senior premier division- that’s why we true to play In it ever again till they take action- I have been saying it again and again- the most corrupt league In the country – @ILeague_aiff is not behind – referees – team… pic.twitter.com/6VTWDXc90Q — Ranjit Bajaj (@THE_RanjitBajaj) February 19, 2024
I can guarantee that fixing is rampant in the @FootballDelhi senior premier division- that’s why we true to play In it ever again till they take action- I have been saying it again and again- the most corrupt league In the country – @ILeague_aiff is not behind – referees – team… pic.twitter.com/6VTWDXc90Q
— Ranjit Bajaj (@THE_RanjitBajaj) February 19, 2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER