U Cluj a ratat șansa să învingă liderul FCSB, 0 – 0, după ce Dan Nistor a ratat penalty-ul din minutul 16 a meciului jucat luni pe Cluj Arena. Fanilor Universității Cluj nu le-a venit să creadă că mijlocașul nu a înscris, mai ales că i s-a întâmplat rar în carieră.
Dan Nistor, până la partida cu FCSB, a mai ratat de două ori: un penalty în decembrie 2016, când mijlocașul ofensiv juca la Dinamo și roș-albii evoluau în partida cu ASA Târgu Mureș, în poartă fiind portughezul Pedro Mingote, și într-o partidă disputată în 2021 – atunci fotbalistul nu a prin cadrul porții, într-un meci între Chindia și Universitatea Craiova, iar echipa lui Laurențiu Reghecampf a câștigat confruntarea cu 1-0.
Dan Nistor a mai executat alte 14 în carieră și toate au fost transformate. Opt dintre acestea au fost în tricoul Universității Cluj.
Dan Nistor a fost extrem de afectat de ratarea penalty-ului din meciul U Cluj – FCSB, 0 – 0. „Cred că prima dată am bătut foarte, foarte prost, iar a doua oară am fost prea relaxat și probabil de-aia am avut acea execuție. Îmi pare nespus de rău că am ratat, la fotbal se mai întâmplă, important este că nu am pierdut. Asta este viața. Și în alte rânduri am dat gol. Asta este. Mi-aș fi dorit foarte mult să înscriu la acea fază, cu siguranță cursul jocului era altul, poate mai prindeam un contraatac sau ceva și majoram scorul. Din păcate nu am reușit”, a spus jucătorul lui U Cluj, după meci.
În penultima partidă jucată, Nistor a marcat din penalty împotriva Universității Craiova, iar Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, a spus că acest fapt l-a ajutat: „Am văzut că meciul trecut a bătut în stânga, tare. Acum m-am gândit că schimbă. Inspirație, feeling”.
Nistor are șapte goluri și tot atâtea pase decisive în meciurile cu FCSB, una dintre reușite venind dintr-un penalty înscris în poarta lui Andrei Vlad, într-un duel Universitatea Craiova – FCSB, scor 2-1, disputat în iulie 2020.
Fanii Universității Cluj nu au cum să fie supărați pe Nistor. Cel mai bun jucător al ardelenilor are 11 goluri și zece pase decisive în acest sezon și a contribuit decisiv la 17 puncte, prin reușitele sale, din totalul de 34, pe care le are U Cluj în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER