Alexandru Matei, președintele FR de Polo pe apă, a fost invitatul emisiunii „Drumul spre Paris”, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.
Tema discuției s-a axat pe participarea României la Jocurile Olimpice 2024, unde naționala s-a calificat prin faptul că a obținut locul 10 la Mondiale și devine astfel singurul sport de echipă din România prezent la marea competiție.
Alexandru Matei, fost internațional de polo pe apă, a povestit în cadrul emisiunii cum s-a ajuns la decizia de participare la Paris 2024.
„Vorbeam cu conducerea Wolrd Aquatics și ei s-au ferit foarte mult să anunțe ceva oficial. Am mers în locul Africii de Sud, care a reușit o victorie la limită cu Kazahstan în ultimul meci.
Echipă pe care noi am spulberat-o. Nouă ne trebuia ceva scris negru pe alb. Și nu aveam acest document! Confirmarea oficial a venit abia sâmbătă, în ziua finalelor.
Tot, pe aceeași idee, am discutat cu administratorul turneului mondial care, pe lângă alte lucruri, mi-a pus o întrebare ciudată: Cam când ai putea aduce echipa la bazin?
În acel moment mi-am dat seama că 99,99 la sută vom fi la Paris. Mai rămânea doar acel 0,01 la sută.
Am zis: Doamne, ce bine! I-am răspuns, foarte calm, că vom fi prezenți la finale și avem locurile noastre în tribune.
Noi oricum veneam să vedem cele mai importante meciuri și responsabilul de turneu mi-a transmis la ora 17.00 să fim în bazinul de încălzire pentru a sta puțin de vorbă
Acolo ne-au fost prezentați doi oameni care au venit de la Paris și care vor fi la Olimpiadă responsabili doar pentru polo pe apă.
A urmat acea fotografie cu biletele primite pentru Paris 2024. Niciun jucător nu știa nimic. Eu l-am ales pe Marius Țic, căpitanul echipei, să-i transmit informația pentru ca toți să fie acolo, la acel apel. Dar el nu a deconspirat secretul.
I-am spus: Marius, vino aici cu toată echipa! L-am testat. A fost bucurie. N-o pot descrie n cuvinte. E aceeași bucurie pe care am simțit-o noi atunci când ne-am calificat la Edmonton. I-am simțit bucuroși, m-am bucurat ca și când ar fi copiii mei.
E un vis frumos. M-am retras un pic și am început să plâng. E a doua oară în viața mea când am plâns de bucurie. Prima oară când s-a născut fetița mea și acum”, a declarat Alexandru Matei în cadrul emisiunii.
Din 1952, de la JO de la Helsinki, reprezentativa României a mai fost prezentă la încă opt ediții ale JO, in 1956, 1960, 1964, 1972, 1976, 1980, 1996, 2012.
România s-a clasat pe locul 10 la Campionatul Mondial de la Doha, dar a beneficiat de faptul că Africa de Sud a renunţat să participe la JO 2024.
Tricolorii şi-au aflat şi adversarele din turneul olimpic, urmând să evolueze în Grupa A, alături de Croaţia, Italia, Grecia, Statele Unite ale Americii şi Muntenegru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER