Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul play-off-ului, iar din data de 17 martie vor începe meciurile decisive pentru lupta la titlu.
Nu mai este foarte mult, iar sezonul regulat se va încheia, astfel că LPF a stabilit programul celor șase echipe ce vor accede în lupta finală pentru titlul de campioană. Play-off-ul va avea 10 etape, sistemul de desfășurare fiind tur-retur, în perioada 17 martie – 19 mai.
În acest moment avem doar trei echipe sigure de prezența în play-off, acestea fiind FCSB, CFR Cluj și Rapid. Chiar dacă mai sunt trei etape până la sfârșitul sezonului, lupta pentru play-off este una foarte strânsă, Universitatea Craiova și Farul Constanța ocupantele locurilor 4 și 5 au în prezent 42, respectiv 41 de puncte, fiind nesigure de prezența în primele 6. Pentru ultimul loc bătălia este una foarte dură, Hermannstadt, UTA, Petrolul, U Cluj, Sepsi, ba chiar și Oțelul Galați, au șanse matematice să prindă ultimul loc care duce în play-off.
Play-off-ul va începe în 17 martie și se va încheia în data de 19 mai, iar în această perioadă LPF a introdus și o etapă intermediară, în data de 25 aprilie, fiind un ajutor pentru Edi Iordănescu deoarece acesta va avea mai mult timp la dispoziție jucătorii care evoluează în campionatul intern.
Oficialul celor de la FCSB, Mihai Stoica, declară că este o lipsă de respect faptul că LPF a ales să introducă o etapă intermediară în play-off și este nemulțumit că echipele din Superligă au fost întrebate, dar nu s-a ținut cont de răspunsurile negative.
„Eu nu înțeleg de ce e o așa crasă lipsă de respect. Auzisem, pe surse, că se va introduce o etapă intermediară. L-am rugat pe Valeriu Argăseală să se intereseze. A sunat săptămâna trecută, am fost și eu de față. Am spus că nu se introduce.
Acum patru zile am primit o întrebare. «Sunteți de acord să se introducă o etapă intermediară?» Am zis nu! Nu e normal. Eu am făcut deja programul de pregătire estivală. Nu suntem de acord.
Azi m-au informat, încă nu e oficial, dar se va introduce etapă intermediară după etapa cu numărul 5. «De ce ne-ați mai întrebat?» Poate sunt unii care vor să meargă în vacanță mai repede. Etapele 5, 6 și 7 vor fi legate.
«De ce să nu se introducă acum sau săptămâna trecută etapă?» Edi a făcut discuția în decembrie și nu s-a făcut nimic. «Pentru ce?!» Dacă tot o ceri în decembrie, hai să ne așezăm la masă și să discutăm. Le plac vacanțele…”, a declarat Meme Stoica, pentru Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER