Alexandru Albu are șanse tot mai mici să-și prelungească angajamentul cu Rapid. Alexandru Bourceanu este de părere că escapada pe care închizătorul a avut-o în club, imediat după înfrângerea cu Poli Iași, 1-3, poate cântări decisiv în decizia lui Dan Șucu.
În opinia fostului căpitan de la FCSB, Alexandru Albu era văzut de conducere ca un fotbalist experimentat care trebuie să fie un exemplu pentru cei tineri.
Din informațiile ProSport, pentru că au ieșit în club când trebuiau să fie în cantonament, Alexandru Albu și Andrei Borza vor plăti cea mai mare amendă din istoria Rapidului: aproape 12.500 de euro / om. Sursele noastre susțin că, după consultări cu juriștii clubului, oficialii au ajuns la concluzia că pot aplica o pedeapsă de 25% din veniturile salariale pe care cei doi le mai au de încasat până la finalul sezonului.
Fiind vorba de 5 luni și de salarii de aproximativ 10.000 de euro pe lună pentru amândoi, amenda finală va fi de 12.500 de euro! Un adevărat exemplu pentru toți cei care se vor mai gândi de acum să „evadeze” după înfrângeri pentru a se distra.
Însă, aceasta nu este singura problemă pentru Alexandru Albu. Închizătorul era în ultimul an de contract cu Rapid și era în tratative serioase cu oficialii clubului pentru a-și prelungi șederea în Giulești. Doar că, văzând ultima escapadă, Alexandru Bourceanu consideră că fotbalistul va avea de suferit în a obține prelungirea angajamentului și de a continua în Giulești.
„Cred că nu era un moment bun pentru ei să meargă în club. Nu spun că fotbaliștii nu ar trebui să meargă în club, sunt și ei oamenii și trebuie să se distreze. Ideea de a avea fotbaliști care dorm la nouă seara, nu este un lucru realist. Este un loc pe pământ și trebuie să vadă și ei cum este acolo. Altfel ar fi un fruct interzis și ar fi o problemă. Dar nu în acest context. Veneau după cinci meciuri câștigate și erau așteptări pentru a câștiga titlul, ceea ce nu era până acum.
Cred că Albu ar fi putut fi jucătorul care să discearnă mai bine. Are o experiență, are o vârstă. Clubul așteaptă de la tine să joci foarte bine, iar când te apropi de finalul cartierul să fii un exemplu pentru colegii tăi. Pentru Albu e cel mai mare club la care a jucat și o prelungire a contractului ar fi pentru el o potențială aduce într-o galerie destul de selectă a jucătorilor care au jucat destul de mult la Rapid. Proabil, în anii viitori, Rapidul va avea prezențe în cupele europene, cât și trofee.
De cealaltă parte, cred că Borza este un jucător extrem de talentat. Rapid a plătit mulți bani și au așteptări de a câștiga bani. Domnul Șucu este un om de afaceri și a spus că asta își dorește. Cred că el nu e la vârsta să discearnă aceste momente, cred că el a fost atras. Dar pentru că s-au plătit bani pe el și pentru că este un produs care poate fi transferat, cred că se va întoarce în lot.
În privința lui Albu, nu știu. Rapid a transferat în ultimele sezoane foarte mulți jucători. Probabil această tendință va continua, iar Albu este într-un oarecare pericol. Din sezonul viitor, bineînțeles”, a declarat Alex Bourceanu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER