Fotbaliștii Universității Craiova au prins tupeu după remiza cu Rapid, scor 1-1, înregistrată în etapa 29 din Superliga.
Alex Mitriță a marcat pentru trupa din Bănie, în vreme ce Jakub Hromada a fost cel care a adus egalarea pentru oaspeți în debutul reprizei secunde.
Alex Mitriță s-a declarat bucuros de faptul că reușește cel mai bun sezon al carierei chiar la echipa lui de suflet și a precizat că azi a jucat cu dureri, dar a vrut să fie prezent pe teren.
„E cel mai bun sezon al meu, sunt foarte bucuros că pot să fac un asemenea sezon aici, la echipa mea. Era dorința mai mare dacă eram mult mai sus, dar mergem mai departe și sper să acumulăm mai multe puncte. Nu m-am simțit bine de la meciul cu Petrolul, am tras de mine. Am o durere la aductori dar sper să o rezolv zilele viitoare.
La fiecare meci vrem să câștigăm, să dominăm. Ne va aștepta un meci greu dar am încredere în echipă. (n.r. – FC U Craiova) Nu vreau să vorbesc despre ei, eu vorbesc despre echipa mea. Suntem într-un moment bun, chiar dacă azi am luat doar un punct. Suntem din ce în ce mai bine și fizic și mental”, a declarat Alex Mitriță, după Universitatea Craiova – Rapid 1-1.
În schimb, căpitanul Nicușor Bancu susține că lupta la titlu nu s-a încheiat și crede că oltenii mai pot face o figură frumoasă în play-off.
„Este un rezultat echitabil, ambele echipe am arătat foarte bine. Am avut o altă determinare azi. Suntem mulțumiți de cum am jucat, din păcate n-am reușit să câștigăm, dar e bine și că am luat un punct.
Am vorbit să intrăm bine măcar primele 10 minute să nu primim gol așa repede, dar s-a întâmplat același lucru, am primit din nou gol. După care am încercat să revenim la conducere dar n-am fructificat ocaziile.
Suntem ca doi frați, ne înțelegem foarte bine și pe teren și în afară. Când suntem într-o dispoziție bună reușim să creăm trei-patru ocazii pentru echipa noastră.
Eu m-am concentrat pe meciul de azi, știam că Rapid e în formă bună. La meciul de duminică așteptăm toată Peluza Nord avem nevoie de ei ca să câștigăm. Nu mă interesează ce se întâmplă acolo, eu vreau doar să merg acasă și de mâine să ne pregătim iar. Nu va fi o partidă ușoară, un derby e un derby și se va juca pe teren, indiferent de pozițiile din clasament.
Eu am avut încredere că vom fi în play-off, știam ce putem. Am avut câteva meciuri mai nereușite, dar forța grupului mi-a dat încredere că putem. Trebuie să dăm totul. Nu s-a terminat lupta la titlu, noi vrem să câștigăm pentru noi fiecare partidă, nu să arbitrăm pentru celelalte”, a declarat Nicușor Bancu.
„Cred că meritam să câștigăm, am avut mai multe ocazii. Am controlat ambele reprize și cred că trebuia să luăm cele trei puncte. A fost un meci bun și pentru noi și pentru suporteri, ne pare rău că n-am putut să-i bucurăm cu cele trei puncte. Dar avem duminică un meci important și vrem să-i bucurăm atunci.
O să revin cât de curând în primul 11, e doar o chestiune de timp. Trebuie să trag mult mai mult de mine. Nu știu ce pot să spun, îi mulțumesc. În trecut, să ne aducem aminte că domnul Becali m-a vrut la FCSB! Un compliment foarte frumos, cum am spus, sper să intru din nou în primul 11.
(n.r. derby-ul cu FC U) Vom juca în deplasare, dar tot aici. Așteptăm toți suporterii din Peluza Nord lângă noi și trebuie să luăm cele trei puncte și să-i bucurăm. În ziua de azi, în campionatul nostru cu orice echipă e foarte greu. Vom avea un meci foarte tare și sperăm să-l câștigăm.
Am jucat mereu stânga, dar dacă acum se apelează la mine să joc vârf sau în dreapta, o fac cu mare plăcere”, a spus Andrei Ivan.
„Ocaziile noastre au fost mai clare. Meciul devenea altfel dacă marcam. V-am spus înainte de meci că ei au mulți jucători de clasă, când le lași anumite zone fără pressing, atunci am primit gol”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER