Rapid București, echipa lui Dan Șucu, ar fi fost privată de două penalty-uri în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-1, din etapa 29.
După egalul de pe „Ion Oblemenco”, acționarul majoritar al giuleștenilor a avut o reacție cu adevărat surprinzătoare în legătură cu cele două faze controversate.
După meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-1, din etapa 29, Victor Angelescu și Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, au criticat dur arbitrajul.
Dan Șucu, acționarul majoritar al giuleștenilor, a fost mult mai rezervat și nu a vrut să facă mare caz din cele două penalty-uri neacordate. Oficialul formației bucureștene a spus că și arbitri mai pot greși și a recunoscut că și echipa sa a fost avantajată în trecut.
„În febra meciului riști să fii subiectiv. Am văzut apoi că am avut 2 penalty-uri clare, neacordate. Nu vreau să intru, însă, în polemică, nu vreau, ca patron să declanșez războaie în numele clubului. Am alte lucruri de făcut din această postură.
Nu vreau să critic arbitrii, poate au fost meciuri în trecut când am fost noi avantajați și altora nu le-a picat prea bine. Arbitrii sunt și ei oameni, mai pot greși, am fost dezavantajați la acest meci, dar mergem înainte, noi trebuie să jucăm bine și să performăm”, a transmis Șucu, citat de Fanatik.
Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, a ținut să critice arbitrajul după remiza din Bănie.
„Un gust amar că nu am câștigat. Am venit aici să câștigăm meciul. Prima șansă pe care au avut-o a fost golul. Am avut o ocazie foarte bună în prima repriză cu Hasani.
Am făcut un meci bun și după a fost și acel episod din careu. Cum mi s-a părut? Trebuie să ne spună ei care sunt argumentele pentru care nu au dat penalty.
Când îl trage și îl doboară jos… Să spună ei care sunt argumentele. Nu vorbim doar de arbitru, vorbim și de cine e la VAR. Dacă nu e penalty ăsta ne lăsăm de fotbal.
Oricum mergem înainte, dar nu e posibil așa ceva. Hasani are nevoie de sprijin, a făcut un meci bunicel. Nu pot să spun că m-a dezamăgit.
Nu e ușor să câștigi aici cu Craiova, e o echipă foarte bună. (n.r. despre derby-ul cu FCSB) Noi încercăm sâ câștigăm. Un meci care pe care, vom vedea. Îl vom pregăti bine”, a declarat Cristiano Bergodi după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER