Rapid București și FCSB se duelează în ultima etapă a sezonului regulat, iar meciul ar putea conta enorm în lupta pentru câștigarea titlului.
Fanii giuleșteni au comis-o chiar înainte ca Ovidiu Hațegan să fluiere începerea partidei.
Rapidiștii s-au abținut să aprindă torțe la meciurile trecute tocmai pentru a nu risca o suspendare în derby-ul cu FCSB.
Totuși, giuleștenii au comis-o chiar în meciul cu marea rivală. Fanii Rapidului au aprins torțe în peluză chiar înainte de începerea partidei și riscă să joace fără suporteri la primul meci din deplasare în play-off. Rapidiștii au aruncat cu torțe spre marginea terenului și au creat un mare nor de fum în peluză.
Dacă îi batem și noi, se fac 16 puncte, la revedere. CFR face egal cu Hermannstadt, Rotaru îl bate pe Mititelu, vor fi toate trei la egalitate. Când noi vom juca cu locul șase, ei joacă între ei și se încurcă, scapăm de ele. E reversul și pentru ei, presiunea publicului prea mare pe ei. Aici e stadion, dacă te pretinzi că esti echipa mare, cum zic ei așa zic, atunci să joace pe Arena Națională”, spunea Gigi Becali înainte de Rapid – FCSB.
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, speră ca echipa sa să iasă învingătoare din marele derby cu FCSB de pe Național Arena.
„Cel mai important lucru este faptul că Rapidul a ajuns să joace în Derby de România. Rapid – FCSB de sâmbătă este Derby de România şi cel mai important este faptul că echipa noastră a ajuns acolo, că este la cel mai înalt nivel şi acolo va rămâne mulţi ani de acum încolo.
Nu vreau să facem acum un ţel disperat din a câştiga titlul de campioană, bineînţeles că ne dorim asta, bineînţeles că ne dorim 3 puncte şi vrem să batem FCSB-ul.
Sunt convins că putem să facem asta, am făcut-o de atâtea şi atâtea ori, dar mult mai important şi mult mai frumos este că noi ajungem să jucăm pe Arena Naţională în faţa a 50.000 de oameni Derby de România cu FCSB.
Asta este marea realizare a Rapidului şi sunt mândru de suporterii noştri. Vom fi acolo, în prim plan, mulţi ani de-acum încolo.
Evident că un rezultat negativ ne-ar afecta şansele la titlu, dar în niciun caz nu înseamnă că ar fi compromise 100%”, a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER