Răzvan Zăvăleanu sare la gâtul lui Mircea Rednic și îl acuză că a pus interesele personale înaintea celor ale lui Dinamo: ”Au fost lucruri pe care nu le înghițeam”

Răzvan Zăvăleanu sare la gâtul lui Mircea Rednic și îl acuză că a pus interesele personale înaintea celor ale lui Dinamo: ”Au fost lucruri pe care nu le înghițeam”
  • Publicat:

Invitat la emisiunea Exclusiv Dinamo de pe Prosport.ro, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, îl atacă virulent pe Mircea Rednic, fostul antrenor al lui Dinamo, și îl acuză pe acesta că în ultimul mandat și-ar fi depășit atribuțiile de antrenor și ar fi pus interesele personale înaintea celor de la Dinamo.

Oficialul de la Dinamo nu regretă faptul că l-a dat afară atunci pe Mircea Rednic, mai ales că, Dinamo părăsise și Cupa României, unul dintre obiectivele echipei din acel sezon.

Mircea Rednic și Răzvan Zăvăleanu se află de ceva timp într-un conflict verbal, antrenorul acuzându-l pe administratorul judiciar că are interese la Dinamo și că primește un onorariu foarte mare prin RTZ, firma sa care se ocupă de ieșirea din insolvență a grupării alb-roșii.

Răzvan Zăvăleanu sare la gâtul lui Mircea Rednic și îl acuză că a pus interesele personale înaintea celor ale lui Dinamo

Administratorul judiciar îl acuză de lucruri necurate pe Mircea Rednic în ultimul mandat pe care acesta din urmă l-a avut în Ștefan cel Mare, lăsând de înțeles că antrenorul nu și-a văzut de meserie pentru care a fost numit și s-ar fi implicat și în alte direcții.

„Un antrenor trebuie să fie doar antrenor la Dinamo și nu să se ocupe de alte lucruri. Au fost lucruri în neregulă, pe care nu le înghițeam. Nu vom accepta niciodată, indiferent dacă e vorba de Mircea Rednic sau altcineva. Nu regret această decizie. Am avut o relație bună cu Rednic, e un tip inteligent. Dar când interesele personale intervin în interesele clubului, nu e ok. Au fost lucruri care nu ne-au picat deloc bine. Erau lucruri împotriva intereselor clubului Dinamo. Momentul de acum îmi dă dreptate că atunci am procedat corect. PCH nu avut nici implicare în demiterea lui Mircea Rednic.

Acea sumă de 500.000 de euro pe care pretinde Rednic că a dat-o atunci la Dinamo, nu e adevărată, în mandatul nostru nu a dat nimic. Domnul Rednic este ultima persoană care trebuie să vorbească despre onorariul nostru. Ni-l merităm cu prisosință. Când toată lumea vorbea despre faliment la Dinamo, noi am dat speranțe suporterilor. Nu avem un onorariu atât de mare, de oricât de mulți bani ar fi vorba, îi merităm. Am sprijinit clubul cu aproximativ 700.000 de euro”, a spus Răzavan Zăvăleanu la emisiunea Exclusiv Dinamo.

Cum și de ce a fost dat afară Mircea Rednic de la Dinamo

Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit și cum au stat lucrurile în momentul în care s-a decis demiterea lui Mircea Rednic. Adminstratorul judiciar susține că nu are niciun fel de orgoliu în privința antrenorului și că a procedat corect în momentul în care și-a dat ok-ul pentru îndepărtarea de la cârma echipei a celui poreclit „Strâmbul”.

„La vremea respectiva, Rednic și-a luat banii pentru cât a muncit. El nu se mai afla în obiectivul echipei, Cupa Romaniei, și noi puteam să desfacem acest contract fără despăgubiri. Situația cu Uhrin a fost oarecum similară, dar Dușan nu și-a luat banii de la Dinamo, ci poate i-a luat de la altcineva, dar nu de la Dinamo”, a mai declarat Răzvan Zăvăleanu la Exclusiv Dinamo.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
De la Mioveni, direct la export. Duster III zărit pe transport, în România, dar cu alte logo-uri???
De la Mioveni, direct la export. Duster III zărit pe transport, în România, dar cu alte logo-uri???
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
×