Fotbalul este considerat poate pe bună dreptate „sportul rege”, tenisul a strâns tot mai mulți fani în România, mai ales după performanțele Simonei Halep, însă merită să iubiți și ciclismul… fiindcă nici nu știți ce pierdeți! Dovadă doar ultimul episod petrecut chiar sâmbătă.
Acest sfârșit de săptămână a fost unul special în ciclism, asta deoarece am avut Milano – San Remo, prima clasică monument din 2024. Și cea mai lungă cursă a sezonului, deoarece s-a apropiat de 300 de kilometri. Mai exact 288 de kilometri în acest an, față de 294 în 2023.
Ciclismul a rămas un sport de nișă cel puțin în România. În schimb, în vestul Europei, lucrurile stau cu totul altfel. Mai ales în Italia, Franța și Spania, care se laudă cu Le Tour, Giro și Vuelta. Acolo, în timpul etapelor, oamenii sunt extrem de entuziaști, gata să-și îmbrățișeze idolii. Și nu de puține ori am avut parte de momente dramatice.
Ani la rând, Radu Banciu și Radu Naum ne-au făcut să iubim mai ales Turul Franței, pe care l-au comentat într-un stil inconfundabil ani de zile. Turul Franței fiind un soi de „Grand Slam”, ca să facem o comparație cu spectacolul de la Roland Garros sau Wimbledon. Cunosc colegi de breaslă care intrau brusc în concediu pentru a prinde toate zilele din acest eveniment. Sacrificau, poate, o vacanță în străinătate cu familia, o vizită la rude, ori zile petrecute pe litoralul nostru, pentru a urmări atât vedetele din Tur, cât și felul în care cei doi ne-au făcut să iubim ciclismul.
Între timp, s-au schimbat generațiile din toate punctele de vedere, dar ciclismul a rămas la fel de boem. În fotbal a apărut sistemul VAR, deciziile de arbitraj sunt extrem de discutabile, în tenis se pune mult accent pe forță, dar rutierii se luptă cu aceleași mijloace pentru a-și atinge obiectivele. Chiar dacă șosele arată mai bine și tehnologia a evoluat.
He took his time, but Romain Combaud finally found his dessert🍌#MilanoSanremo pic.twitter.com/wJTWBqxaop — Milano Sanremo (@Milano_Sanremo) March 16, 2024
He took his time, but Romain Combaud finally found his dessert🍌#MilanoSanremo pic.twitter.com/wJTWBqxaop
— Milano Sanremo (@Milano_Sanremo) March 16, 2024
Cei mai mulți dintre noi își permit cu mare dificultate să plece în străinătate, chiar dacă de câțiva ani buni zborurile sunt extrem de accesibile, mai ales dacă luăm biletele din timp.
În acest context, cu un simplu abonament tv sau online, mult mai ieftin decât în alte părți, iubitorii ciclismului au șansa să vadă peisaje grozave, catedrale, să învețe practic istoria Europei. Practic, intră în vacanță dintr-un propriul fotoliu. Mai ales că Manolo Terzian, ca să dăm doar un nume, este de fiecare dată extrem de pregătit, fiind un adevărat exemplu pentru cei care ar trebui să-și iubească mai mult meseria. Mai ales dacă sunt jurnaliști sportivi.
Peter Sagan și mai tânărul Egan Bernal te fac și ei să iubești ciclismul, mai ales că își spun poveștile superbe în cărți care pot fi găsite cu ușurință și în România. Și care nu se adresează doar celor „fanatici”, ci și oamenilor care învață cum arată viața unor campioni. Din toate punctele de vedere.
Ce s-a întâmplat sâmbătă, în ultimul kilometru, este doar un exemplu. Fotografii au căutat cel mai bun cadru cu eroul zilei, presa scrisă (n.n. care practic nu mai există în România) era acolo, fanii nu lipseau nici ei. Pentru a-l felicita pe cel mai bun dintre cei buni: Jasper Philipsen.
🤩 The greatest Ultimo Kilometro in cycling once again lives up to its reputation 🇧🇪 @JasperPhilipsen wins ahead of 🇦🇺 @blingmatthews and 🇸🇮 @TamauPogi #MilanoSanremo presented by @CA_Ita pic.twitter.com/VUvomWw2lU — Milano Sanremo (@Milano_Sanremo) March 16, 2024
🤩 The greatest Ultimo Kilometro in cycling once again lives up to its reputation
🇧🇪 @JasperPhilipsen wins ahead of 🇦🇺 @blingmatthews and 🇸🇮 @TamauPogi #MilanoSanremo presented by @CA_Ita pic.twitter.com/VUvomWw2lU
Deci, sper că ne-am înțeles! San Remo nu este renumit doar pentru celebrul festival, ci pentru că e parte dintr-un nou sezon de neuitat într-un altfel de sport. Domnilor, doamnelor, iubiți ciclismul… fiindcă nici nu știți ce pierdeți!
🛶 And people dare say that nothing happens until la Cipressa… #MilanoSanremo pic.twitter.com/828Xftjl6h — Milano Sanremo (@Milano_Sanremo) March 16, 2024
🛶 And people dare say that nothing happens until la Cipressa… #MilanoSanremo pic.twitter.com/828Xftjl6h
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER