Antrenorul Universității Craiova, Ivaylo Petev, a explicat ce a schimbat la pauză, în vestiar, pentru a câştiga în CFR Cluj – Craiova 1-2.
Universitatea Craiova a debutat în play-off cu o victorie importantă împotriva celor de la CFR Cluj. Deși nu au avut o evoluție prea bună în prima repriză, elevii lui Petev au revenit după pauză mult mai bine montați și conectați la joc. Antrenorul oltenilor a spus la final ce a schimbat la pauza meciului pentru a învinge în deplasarea de la Cluj.
La finalul partidei cu CFR Cluj, Ivaylo Petev a recunoscut că echipa sa nu a avut deloc un joc bun în prima repriză și că jucătorii au făcut multe greșeli. Gazdele au avut multe șanse de a marca, dar oltenii au punctat pe contraatacuri periculoase din care a reieșit golul marcat de Baiaram, în minutul 38.
Ivaylo Petev a dezvăluit ce a fost nevoit să schimbe la pauză ca jucătorii săi să fie conectați la joc. Tehnicianul a afirmat că aceștia au fost nervoși în primele 45 de minute așa că a trebuit să schimbe această atitudine pentru a reveni mult mai bine pe teren. Dialogul cu jucătorii a avut efect, la doar șase minute de la revenirea pe gazon, Mitriță reușind să dubleze avantajul oaspeților. Golul gazdelor a fost marcat de Matei Iie, în minutul 66.
„În prima repriză am făcut multe greşeli. Le-am oferit celor de la CFR şapte sau opt şanse de a marca, multe cornere, au combinat mai bine decât noi. Dar noi am avut contraatacuri periculoase.
Am primit gol din corner şi a trebuit să tragem de rezultat. Suntem mulţumiţi de cele trei puncte. Nu e uşor să câştigi aici. Am fost nervoşi. Asta a trebuit să schimb la pauză. Ăsta e fotbalul. Uneori am fi meritat să câştigăm şi nu am luat puncte, azi am fost mai norocoşi.
O luăm meci cu meci. Jucătorii pleacă la naţionale, apoi ne pregătim de următorul joc, cu Rapid, un adversar periculos. Vreau să ne îmbunătăţim cu fiecare meci care trece. Vreau ca toată lumea să atace şi toată lumea să se apere”, a declarat Petev.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER