Tottenham, echipa la care joacă Radu Drăgușin, a fost spulberată de Fulham, scor 0-3, în etapa 29 din Premier League.
După meci, Heung-Min Son, căpitanul lui Spurs, a venit cu un mesaj dur pentru colegii săi.
După înfrângerea umilitoare din meciul cu Fulham, scor 0-3, Heung-Min Son, căpitanul lui Tottenham, s-a simțit nevoit să ia atitudine.
Starul sud-coreean a încercat să tragă un mare semnal de alarmă cu privire la prestația lamentabilă a lui Spurs.
„Da, este o mare dezamăgire, o mare frustrare. Fiecare dintre noi trebuie să se uite în oglindă și să-și spună: «A fost vina mea pentru că n-am fost suficient de bun». Nici măcar n-am reușit să ne apropiem de nivelul arătat până acum, de-a lungul acestui sezon.
De data aceasta a fost foarte, foarte dezamăgitor. Atitudinea, evoluția au lăsat de dorit și n-am fost suficient de buni. Toți trebuie să privim acest eșec ca pe un mare semnal de alarmă.
A fost inacceptabil, și mă includ aici și pe mine. Am făcut doi pași înapoi și acum e obligatoriu să facem unul mare înainte”, le-a declarat Son reporterilor de la Sky Sports, citat de Independent.
După umilința din meciul cu Fulham, Ange Postecoglou, antrenorul lui Spurs, a spus că așteaptă o reacție din partea elevilor săi.
„Nu cred că este un meci la finalul căruia să vorbim despre individualități, pentru că indiferent că este primul meci al lui Radu sau al 500-lea al lui Sonny, nu prea contează. Ceea ce contează este că, ca grup, pur și simplu nu am atins nivelul de care avem nevoie pentru a câștiga, așa că, pentru noi, în mod evident, există o lecție de învățat.
Face parte din procesul de creștere. Sunt lucruri prin care trebuie să treci dacă vrei să ai parte de creștere. Important e modul în care vom reacționa, asta este provocarea noastră acum.
Pentru a fi corect față de jucători, este prima dată în acest an când am simțit, mai ales în a doua repriză, că nu am… suntem în poziția în care suntem pentru că în fiecare săptămână am fost foarte, foarte competitivi în fiecare aspect al jocului și chiar și în meciurile pierdute am simțit că am atins anumite repere în ceea ce privește efortul și competitivitatea.
Cred că asta ne-a lipsit acum, este foarte dezamăgitor. Am avut destule ocazii de a marca, așa că nu cred că asta a fost problema. Nu a fost vorba de a marca. Și dacă am fi marcat, nu ar fi însemnat nimic”, a declarat Postecoglou, conform celor de la Football London.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER