Bănel Nicoliță a spus că a depășit momentul divorțului, dar și problemele care l-au dus la faliment. Fostul jucător de la FCSB a vorbit și despre noua lui afacere.
Bănel Nicoliță a făcut dezvăluiri despre actuala lui iubită, cu care formează un cuplu deja de câțiva ani. Acesta a declarat că partenera sa îl face fericit.
Mai apoi, fostul fotbalist a dezvăluit că iubita lui îl ajută mult la școala de fotbal pe care a deschis-o în București.
„Sunt fericit, sunt cu cineva de câţiva ani. Am început proiectul împreună de fotbal, mă ajută cu Şcoala. Am început un proiect nu greu, ci foarte greu. Îmi place, iubesc fotbalul. Copiii aceia sunt ca şi ai mei. Am două fete eu şi îţi dai seama că nebunia e mai mare”, a afirmat Bănel Nicoliţă, în podcast-ul Anamariei Prodan.
Bănel Nicoliță s-a căsătorit în 2014 cu Cristina, mariajul lor rezistând vreme de șase ani. După divorț, fostul jucător nu și-a pierdut doar soția, ci și clubul, pe care l-a băgat în faliment.
„Un milion de euro, plus ce aveam eu de proprietăți, să zicem că un milion și jumătate (n.r. câţi bani a pierdut). Mi-a rămas casa, mi-a rămas grădina. Într-un timp foarte scurt, am pierdut acești bani, în 3-4 ani.
Nu a fost vorba de distracții aici. De acolo a plecat totul, nu a plecat de la altceva. Mi-am asumat, am fost conștient în ce m-am implicat. Nu a fost vorba de distracții, nu am fost genul acesta”, a afirmat Bănel Nicoliţă, conform Fanatik.ro.
Nicoliță a povestit și câți bani i-a oferit artistului Adrian Minune, cel care i-a cântat la nuntă. „Nu am avut treabă, nu știu dacă am dat de 10 ori bani la lăutari. Nu mă duc să arunc cu banii, nu sunt genul. La nuntă, a fost chiar Adrian Minune. I-am dat lui Adrian Minune 7.000 în mână, plus dedicații”, a mai spus Bănel Nicoliță.
După partaj, cele două fete ale cuplului au rămas în grija Cristinei, fostei soții a lui Bănel Nicoliță revenindu-i apartamentul în care locuiau la acea vreme, dar și afacerea pe care o dețineau, fiind vorba despre o grădiniță privată.
La doi ani de la pronunțarea divorțului, fosta parteneră a lui Bănel Nicoliță a declarat că încă se ocupă de administrarea respectivei grădinițe particulare. „În momentul de față eu mă ocup de copii si de grădiniță, în rest nimic, nu mi-am mai deschis o altă afacere sau am alt proiect în minte”, a spus Cristina Nicoliță pentru click.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER