Dumitru Dragomir a vorbit despre momentul în care a aflat că cel care l-a vândut era unul din cei mai buni prieteni, iar vestea cutremurătoare l-a făcut pe fostul șef al LPF să vadă roșu în fața ochilor.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a vorbit, la emisiunea lui Horia Ivanovici, despre întâlnirea dintre Dan Șucu și Nicolae Ciucă și a reamintit un moment asemănător în care a aflat că un bun prieten l-a vândut și chiar acesta i-a dat vestea cutremurătoare.
Mitică Dragomir a pus cap la cap toate detaliile întâlnirii lui Dan Șucu cu Nicolae Ciucă și a tras concluzia finală. Fostul președinte al LPF este de părere că i s-a pregătit o cursă acționarului de la Rapid.
În urmă cu aproximativ o lună, au apărut în presă informații conform cărora Dan Șucu ar urma să candideze pentru Primăria Capitalei, din partea PNL. Ulterior, acționarul de la Rapid a avut o întâlnire cu Nicolae Ciucă, dar se pare că cele două părți nu au ajuns la un acord și Dan Șucu i-ar fi refuzat pe liberali.
Contextul în care a avut loc întâlnirea dintre Șucu și Ciucă i-a dat de gândit lui Mitică Dragomir care a concluzionat că milionarului i-a fost întinsă o capcană pentru a nu candida.
„Este o greșeală impardonabilă, să vadă lumea că s-a dus la Ciucă la PNL”, a comentat Mitică Dragomir, la Fanatik.
Horia Ivanovici a punctat că cei doi trebuiau să se vadă la Parlament, dar Nicolae Ciucă a decis că este o întâlnire urgentă așa că a ales o locație mai aproape de Dan Șucu.
„Nu a fost așa, trebuia să se întâlnească la Parlament și Ciucă i-a zis: «Nu mai ajung la Parlament că sunt în criză de timp, vino repede în Modrogan că suntem mai aproape». Lui Șucu i-a convenit pentru că este foarte aproape de Modrogan”, a declarat Horia Ivanovici.
Schimbarea locației așa de rapid i-a dat de înțeles lui Mitică Dragomir că ceva ciudat s-a întâmplat și în locul omului de afaceri și-ar fi pus un semn de întrebare, mai ales că la Modrogan s-a trezit cu presa.
Și Mitică Dragomir a avut probleme cu colegii din politică. Celebrul om de afaceri a aflat după ani de zile cine îl trăgea pe sfoară la Vadim Tudor. Autodenunțul a fost făcut de un prieten bun, în timp ce se aflau la un șpriț. Vestea cutremurătoare l-a dat peste cap pe Dragomir, dar a preferat să nu riposteze.
„Poate i-a refuzat. Câte smetii au primit și peste 10 ani veneau și se lăudau. Eram la Comisia de Industrii și aveam un coleg. Eu mai țineam cu PSD, cu Anca Boagiu și se discuta în Comisia de Industrii. Eu țineam cu ei, ceilalți patru membrii țineau cu PRM și Vadim afla de fiecare dată.
Erau secrete. L-am descoperit, era un prieten care mă curăța și nu am crezut. Peste ani mă întâlnesc cu el la Izoleta, știi că nu beau, dar el mai bea. Și zice: «Știi cine te curăța la Vadim, eu îi spuneam tot ce ziceai». Am rămas tâmpit, am pus-o pe seama băuturii.
I-aș fi dat un cap în gură imediat. Am mai stat un sfert de oră și am luat viteză, mi-a spus niște lucruri. Să nu crezi că cel care vrea să te scoată din rahat îți vrea întotdeauna binele”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER