Ziariștii spanioli sunt la picioarele lui Ianis Hagi după golul din România – Columbia 2-3, prima reușită a românului din anul calendaristic 2024!
Jurnaliștii de la Marca au fost cu ochii pe prestațiile românilor din La Liga și au dat un titlu incredibil după golul semnat de fiul „Regelui”.
Intrat pe teren în repriza secundă, Ianis Hagi a avut o prestație universal apreciată pe Wanda Metropolitano, arenă pe care a reușit să înscrie primul gol al „tricolorilor”, spre final de meci.
„Hagi a revoluționat România”, a titrat elogios Marca în cronica meciului dintre România și Columbia.
„Repriza a doua a început cu parada lui Moldovan la șutul lui Luis Diaz, dar cu dominarea României, cu un mare Hagi. După o acțiune care s-a încheiat cu șutul pe lângă poartă al lui Cordoba, câteva minute mai târziu, Hagi a făcut 3-1 și a avut ocazia de a face 3-2, dar mingea a trecut pe lângă bară.
Ultimele minute au fost cu ocazii de ambele părți și un gol de la Tănase care a dus scorul la 3-2. Victorie pentru Columbia”, a notat publicaţia spaniolă.
ROMÂNIA: Moldovan – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Opruţ – M. Marin, Stanciu, R. Marin – Moruţan, Alibec, Mihăilă. Selecționer: Edward Iordănescu Rezerve: 1. Niță, 16. Aioani – 4. Manea, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 14. Hagi, 19. Drăguș, 20. Man, 22. Racovițan, 23. Sorescu, 24. Olaru, 25. Fl. Coman, 26. Șut, 27. Fl. Tănase
COLUMBIA: C. Vargas – D. Munoz, Cuesta, Lucumi, Mojica – Lerma, Rios – J. Arias, J. Rodriguez (cpt.), L. Diaz – J. Cordoba Rezerve: D. Ospina, A. Montero – S. Arias, Castano, Cassierra, Carrascal, Cabal, C. Gomez, Mosquera, Borre, Quintero, Asprilla, Fuentes, Portilla, G. Puerta Selecționer: Nestor Lorenzo
„Două teste unde s-au încercat foarte multe chestii, jucători pe care Mister a vrut să îi încerce pe diferite poziţii, inclusiv pe mine. Bine, poziţie nouă la naţională… ca şi număr 8 am mai jucat la club şi în Belgia. Două teste bune, să zic aşa. Clar, când pierzi, nu îi place nimănui. Dar ţinând cont de situaţii, de schimbări, de adversarul pe care l-am înfruntat în seara asta, putem să luăm şi chestii pozitive.
În primul rând, înseamnă mult că a venit familia. Am reuşit să-i scot puţin din stresul şi munca pe care o au zi de zi în ţară. Mereu sunt recunoscător că am posibilitatea asta să îi fac fericiţi. Apoi da, aici a fost un amical, ei au jucat în ’94 la Mondiale, e diferenţă mare. Când marchezi împotriva Columbiei, o naţională aşa puternică cum sunt ei şi neînvinşi de 21 de meciuri acum, clar sunt şi chestii pozitive acum… şi individual, şi colectiv.
Presiunea e la fel şi cu turneu final, şi fără turneu final. E presiunea pe care o am zi de zi. Eu îmi doresc în fiecare zi să fiu mai bun. Însă într-adevăr, situaţia nu este una extraordinar din decembrie încoace. Dar a fost decizia pe care am luat-o în vară (n.r. de a fi împrumutat la Deportivo Alaves), nu o să mă uit în urmă. Ştiu unde m-am dus, am avut motivele mele, pentru care am luat decizia asta.
Mi-a mers foarte bine până în decembrie, la naţională ultimele 6-7 meciuri am probabil tot atâtea reuşite… sau 5 reuşite în 6 meciuri. Mă simt bine. Nu cred că golul ăsta îmi dă încredere mai mare. Încrederea şi forma pe care o am, zilnic, chiar dacă nu se vede la TV pentru că o am zi de zi şi o simt şi o văd… este una foarte bună. Mă simt extraordinar, mă simt foarte bine pregătit. Însă sunt decizii care, la un moment dat, nu sunt în controlul meu.
Eu ştiu capacitatea mea de fotbalist, ştiu în ce formă sunt. Cred că s-a dovedit de fiecare dată când am venit la naţională în ce formă sunt. Mai mult decât să mă antrenez 100% şi să fiu pregătit pentru fiecare meci, eu nu pot să fac. Mingea este în partea cealaltă, eu îmi aştept şansa. De fiecare dată când am avut şansa, putem să fim de acord că am făcut-o foarte bine. Echipa merge foarte bine în Spania, suntem foarte aproape de a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Ianis Hagi pentru as.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER