Simona Halep (32 de ani) este chinuită din punct de vedere fizic după revenirea în circuitul WTA, iar tatăl jucătoarei dezvăluie durerea care o macină pe sportivă.
Halep a fost deja exclusă din lotul României pentru barajul cu Ucraina de la Billie Jean King Cup, iar în spatele acestei decizii se află o accidentare a fostului lider WTA.
Simona Halep și-a marcat revenirea în circuitul WTA pe 19 martie, cu ocazia meciului pe care l-a disputat la Miami Open, contra ibericei Paula Badosa. Având în vedere că a lipsit o perioadă de un an și jumătate de pe teren, Simona Halep a afișat un ritm bun împotriva jucătoarei din Spania, însă chiar și așa a pierdut meciul după trei seturi, scor 6-1, 4-6, 3-6.
După duelul de la Miami Open, Simona Halep era așteptată să reprezinte naționala de tenis feminin a României, în barajul cu Ucraina de la Billie Jean King Cup. Disputa e programată în perioada 12-13 aprilie, iar inițial Simona și-a anunțat prezența.
Din nefericire, sâmbătă, 30 martie, Halep a fost exclusă din lotul României, după ce s-a raportat faptul că a suferit o accidentare:
Din motive medicale, Simona Halep nu va putea fi prezentă alături de echipa României la confruntarea Billie Jean King Cup împotriva echipei Ucrainei”, a scris FRT, pe Instagram.
Contactat pentru a oferi lămuriri cu privire la situația fiicei sale, Stere Halep a dezvăluit că Simona avea o problemă medicală ușoară încă dinainte de Miami Open. Fostul lider WTA are dureri la umăr, iar din acest motiv a decis să nu mai ia parte la barajul cu Ucraina. În schimb, va face mai multe ședințe de tratament pentru a-și reveni în vederea sezonului de zgură:
„Simona avea dureri la umăr înainte de Miami”, a declarat Stere Halep, conform Fanatik.
Rămâne de văzut când va reveni fostul lider WTA pe terenul de tenis. S-a vehiculat că Simona Halep ar putea primi un wildcard la turneul din categoria WTA 250 de la Rouen, programat în intervalul 15 – 21 aprilie, pe zgură, însă românca nu a venit cu o confirmare în acest sens.
„Paula a fost o adversară foarte bună și a afișat un nivel de tenis ridicat. M-am bucurat de prezenţa mea pe teren, de faptul că atâţia oameni mă susţin. A fost o zi specială. Mă bucur că au fost români mulţi în tribune, mereu mă simt ca şi cum joc acasă, au fost gălăgioşi în sensul bun şi mă ajută. A fost familia, dar au fost şi prieteni apropiaţi alături de mine. După primele cinci puncte pierdute am fost foarte nervoasă, am ştiut că va fi greu, nu ştiam la ce să mă aştept, dar încet mi-am intrat în ritm, am câştigat primul game şi mi-am spus: hai, că nu-s aşa rea, va fi bine, ştiam că va fi greu, dar în cele din urmă a fost bine.
Am spus mereu că deşi dacă te antrenezi mult, nu este ca la un meci oficial, dar m-am menţinut în formă făcând antrenamente la sală, nu am jucat mult tenis în ultima lună, nu m-am îngrăşat, deci a fost un lucru bun. Sigur, nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar mă simt bine, m-a ajutat munca la sală în fiecare zi. Nu am avut niciun plan făcut, am aşteptat decizia, venirea aici a fost din dragoste pentru tenis. A fost rapid, este prea devreme să vorbesc despre planuri de viitor, mă duc acasă, trebuie să mă antrenez mai mult, nivelul este foarte ridicat în aceste zile. Tenisul este foarte puternic în aceste zile, nu ştiam cum o să mă descurc, dar a fost destul destul de bine pentru primul meci, vom vedea”, a spus Simona Halep, după înfrângerea cu Paula Badosa de la Miami Open.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER